Poezie
Pe insula mea
2 min lectură·
Mediu
Sper sa pot raspunde la scrisori inainte sa ma apuce nebunia.
Posta m-a surprins la masa,
Patru cartofi umpluti cu branza imi suradeau din farfurie,
asa cum imi plac mie, cu mult sos,
am deschis plicul cu gura plina, mestecand mecanic,
serviciul de informatii imi aducea la cunostinta,
iminenta aparitie a catorva fii si fiice,
in urmatorii douazeci de ani,
si ma rugau, respectuos, printre inghititurile de sos,
sa-mi stabilesc o lista de nume posibile.
Sper sa pot completa lista inainte sa ma apuce nebunia.
M-am lasat pe spatarul scaunului,
Patru picioare din lemn brun ma pastrau intr-o stare
de levitatie provizorie, asa cum imi placea mie,
insula mea stralucea,
aerul crestea odata cu miezul zilei,
albeata zidurilor de-afara imi provoca imaginatia,
...tu ma iubeai in continuare, ma asteptai in fiecare zi,
pe tarmul insulei tale, ravasind nisipul cu unghiile
rupandu-ti hainele sub vazul miliardelor de luni noi,
proaspete, si cantand marii sa ma scoata la tarm,
viu...,
...ma asteptai in fiecare noapte,
zdrobind capul patului cu lovituri scadate, ritmice,
ravasind cearceaful cu care iti acopereai goliciunea
si promitandu-mi te numai mie, printre sughituri de plans,
viu...,
...zana padurilor mai traia inca, ma astepta in fiecare zi,
in bucataria stramta, vasul cu supa aburinda, pe masa,
si gustul de ploaie al ceaiului verde, aspru,
precum mustrarile pentru noptile pierdute cu baietii la bere,
viu...,
valurile marii din apropiere ma trezesc de fiecare data,
din vis.
Sper sa ma pot hotara inainte sa ma apuce nebunia,
Cateva nume le-am ales deja,
nu m-am decis inca pentru cele de eroi,
semnatarii scrisorii imi spuneau ca va fi usor,
aveam anexata o scurta descriere a destinelor fiecaruia,
cu date, perspective, fara locuri,
macar de nu ar incapea pe insula asta,
alba, izolata, salbatica,
plina de oameni, amestecati, orbiti, schilozi,
inchisi, singuri, rupti,
insula asta care crestea la reflux cat un continent,
sa nu ma apuce nebunia,
sa nu ma apuce,
stau lipit de docuri in fiecare seara,
pun jos bratul de scanduri adus,
si lucrez in tacere la barca mea,
barca mea,
cea care ma va scoate de-aici,
barca mea,
ma voi arunca pe ea ca un zmeu pe cal,
ca sfintii pe dihanii,
barca mea
ma va duce de-aici, acolo unde tu ma mai iubesti,
si unde zana padurilor mai traieste inca...
Sper sa nu ma apuce nebunia si sa n-o incendiez,
asa cum fac
de fiecare data cand o termin.
074683
0
