pop romeo

incognito printre lumini cu gust acaju, acelasi la rasarit si apus la noapte si zi la alb si negru fireste absurd, real si fantastic martor ecourilor proprii electric imbratisat de pulsul ce

insetat sunt de tine cum apa-n izvoare se-mbie deschisul ei lin atinge copiii din valul ce curge delfini peste umbre si lacrimi de sange maestro, aseaza-mi inima in locul ce taie cuvant

doua spirale in dans neatins pulberi lumina ce schimba noaptea in vis si visul deschis spre focul ce susura dor mai departe lacrimile de pe cuspida vietii ecou faptuirii din ingeri intorsi

trubadur printre linisti aproape purpura aproape vid cad intre cercurile ce ma desfac intrebarile lacrimeaza lipsa cuvintelor gemene candoare soptind mimetica pasului prim spre

Când îmi zâmbești dansul sâmburilor în muguri travesti de zâne în îngeri aproape nu e aer ce respir ci lumină joc dinspre fețele soarelui pe obraji îmbujorare de farmec Când

cad înăuntru alb neatins zvâcnitoare elipse adunate-ntr-un strigăt de sete cernind cu doruri aproape te văd, simfonie tăiată-n fâșii din culori curcubeic brodate pe inima ce-mi dansează un

umplere, ca o raza ce-si plamadeste vioara dincolo de lumile tacerii intinse precum patura din panze de paienjeni peste visul intors spre albastru umplere, langa tine, emotie din

parfumul, parfumul tau de nicaierea de pretutindeni ma urmareste si-acum ma-mbata de seva zidirii aripilor pe cruci ma copleseste necuvant imi taie respiratia in buchete de fluturi ma simt

splendori limpezi de tine încearcă zbor din evantaiul inimii între clipe plânge luna cu forme arzându-se singure și cutremurate aproape de locul în care ne-am mărturisit tăcerile acolo, un

atât cât pot tăcea nuferii cântă cu lacrimi retezate din șapte carate albele rime ecouri din azi încifrate-n piepturile deschise șoptesc pacea ca un legământ din priviri de copii despletiți

cutremurat de splendoare înnodând clipele-n nuferi și gândurile în buchete împletite din ploile luminii atemporală rază lină te aștept, cum pruncul așteaptă jocul să-i descopere roua, cum

încă o dată mă farmeci cu liniștea ta decupând clipe aici si acum spui răsturnând universul în franjuri de îngeri lumina iubirii dospind încă o dată privirea ta alunecă râuri albe cosind

ascuns într-o coajă de duminică dorul de împreună scutură fumurile cu care temple nerugate își țes amintiri interzise la mal deschis, departe unul de altul îngânăm poezia smucirii din nuferi,

împletesc lumina cu ochi însetat de tine ca o pană căutându-și călimara, utimul nufăr dintre noi încă mai lacrimează cu albul plin de istorie, ardere-ntreagă din marginea ce se desprinde

așa cum te privesc îmi zidește în piept biserica scrisă-n alb ce duce ruga noastră dincolo de celelalte răni din care ne țesem serbarea, viața împletită in fluturi ascunși, o parte ne prinde

oglinzi impermeabile pe luciul apei ce-mi scrie inima, gând secerat, curbele spațiului tău se oglindesc în ele unele umbre-n sidef altele din costreie își ard timpul pe ritmul intors între

arome de fulger întors cad printre ploile mari prefigurând mocnite curcubee de lumini, cercul clipei zâmbește din rază de nor iar tu, cea dăruită farmecului te săruți cu buzele din flori pe

Ecoul linistii imi desparte secunda in ganduri cu ambra si inimi ce-si zboara partile moi catre gustul din tine ce scrie sarutul luminii pe temple inalte, ard cu focul ce-mi topeste

Azi am vazut iubirea.In ochii vostri din stele,in pasarile ce-mi trezesc diminetile v-am auzit glasurile.De ingeri ascunsi in trupuri.In pielea voastra plange atingerea cerului.In ochii vostri ard

deșertul ce ninge aproape îmi mușcă din lebăda inimii curb dar curat ajung din urmă secunda ce-mi picură sânge pe sălcii căzut in rătăcirea ta plâng piramida labirintului ce-mi coase viața

acum te caut printre zidurile cu ikebana ultimului nostru sărut acolo, doar iedere roz desculțe de primăveri, ascunzându-ne inimile in cerc părăsit la marginea secundei, pare loc de

cercurile interioare se zbat de plecarea greierilor crescând iarba cu sunet de lună, pornirea visării incepe la marginea celorlalte linii negăsite în palmă, ce căuș ține floarea secundei ?trec

respiri purpura din ciuberele zilei ești corida ce-mi sfâșie taurii sau ești glisare de rouă pe rana senină ? nu mai știu unde începi si unde lebădă, te-ai ascuns cu arborii grei în brizele

din sărutul meu ai păstrat doar sarea mării culpabil așezată între noi pe cele două maluri ale despărțirii mult amânate, ne mințeam că e doar toamna ce se va așeza între noi cu rubiniul din vii