Poezie

pete pe albul iubirii

1 min lectură·2 octombrie 2005

Mediu

ascuns într-o coajă de duminică

dorul de împreună scutură fumurile

cu care temple nerugate își țes

amintiri interzise la mal deschis,

departe unul de altul îngânăm poezia

smucirii din nuferi, căutându-ne,

încercând să ne deosebim de fluturii

ce-și ard clipa lângă focuri aprinse

uneori pleci cad toamnele

cu lacrimi ruginii dor sâmburii

ce-i mestecăm intre dinții zilei

mai mult de-o rătăcire însetată de alb

mai aproape de pruncii respinși

în lapte amar, în ziua nenașterii

îngerilor cromaticii inimilor însetate

acum întinderile din noi au părțile

despletite-n miresme așteptând semn

pentru topirea finală

știm cupid despre simțul apropierii

cu care pasul zilei ne-mbie

ne strigă din muguri ne-ntinde

fiori încleștați în vitrine deschise,

ne cere sa-i fim simfonii nedespărțite de ritm

împreunări ale paralelelor

cu care îngeri ascunși ne scriu farmecul,

ne caută-n aripi semnul acela

unicul eternul ce lasă ca-n spatele

vieții ce doare mirarea

să nască tainic, încet, ireal

sentimentul de doi, speranța din marmură vie

locul in care curând vom fi iarăși

pete-mpreună pe albul iubirii

001.456

pop romeo. “pete pe albul iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/pop-romeo/poezie/143614/pete-pe-albul-iubirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.