Poezie

Crucile mele

1 min lectură·5 decembrie 2007

Mediu

Iubite de mine sunt crucile mele, umile sub clarul de zi.

Un bun simț ancestral, un estetic trecut, valorează banalul din noi,

când strivim o castană, când privim o icoană, ni se pare viața de-apoi

acum, aici, departe de ziua incertă, ascunsă-n granit, metal și ardezii.

Colonade rigide spre cer, nu cer decât mila divină; e oare o vină

în glasul strunit, anorganic și oblic un băț aruncat spre axa cerească?

… Doar ele, și albe și negre, crăpate și noi, cu glas mut, îndurare cerșească

pentru morți, pentru vii, de-a valma rugăciunea lor împietrită să vină.

Geometrie apusă, umană absență, opusă prezenței ecou,

înc-odată pașii ne poartă, o poartă, un gard, nimeni prezent în absență nu e,

dar îi spun luminii celeste: crucile-s suflete ingenue

ce vin peste noi, ne străpung cu emoții ele-s o poartă pentru sufletul nou.

001.572

Plopeanu Petrache. “Crucile mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/plopeanu-petrache/poezie/1756994/crucile-mele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.