Petru Teodor

este o așteptare care îmi place în poezia asta.
plus - se detaliază sensurile ultramarinului din titlu.
mi-a plăcut mult poezia aceasta.
nu am să detaliez de ce.
dar am sa spun că o regăsesc umană, cum mă regăsesc pe mine pe marginea patului, pe marginea dealului, pe marginea pietrei la capătul tympului.
o să mă vedeți când n-o să mai vedeți, iar când o să vă ridicați din somn o să fiu același nevăzut.
pentru că sunt și trăiesc înafara dvs.
a fiecăruia.
sau invers - dvs. trăiți înafara mea.
astfel intersectați, ne pipăim mâinile într-un salut ca niște fantome flămânde de-o vorbă caldă.

alături,
pt.

și, nu șui!

ei, da.
aici este multă melodicitate.
dar cumva poemul acesta este derutant prin ultimul vers.
nu i-am simțit locul. șui nici terminat nu l-am simțit.
ceea ce m-a făcut sa mă întreb - oare va auzi, va înțelege?
plumbul nu este mai bun decât aurul, deși amândouă sunt doar cenușă.
deși amândoua sunt metale, diferă printr-o câtime.
câtimea asta este ultimul vers.
aș fi zis \"și nu te zăream\" (ca o transcendere, refugiu în celălalt - în sens dublu); pe lângă tăierea bruscă a poeziei, acest final m-ar fi lăsat cu privirea suspendată, permițându-mi visul (reveria), după un poem ce te atinge.

excelsior,
cu respect,
pt.

da.
multumesc frumos!
am modificat prima paranteză ca să nu mai fie atât de explicită (a devenit ceva mai concisă).
nu mi se pare fără rost.
uneori mi se pare că scriu prea ermetic, prea închistat.
de aceea deviez.
poate este un defect, nu știu.
cât despre final, rămâne un pic modificat, dar nu în sensul sugerat.

multumesc de popasul întrevăzut ca o mână de ajutor!
cu respect,
pt.

aș vrea să spun că-i adevărat.
dar nu.
sinceritate... poate. uneori. ca un tăiș.

mulțumesc de popas și de neașteptatele gânduri frumoase și bune.
și vă doresc ceea ce vă doriți!
dar in primul rând un an fericit, sănătos, norocos etc.

cu respect,
pt.

după cum vezi am retușat.
sunt ceva mai multumit acum de ce a ieșit.
se apropie de atmosfera pop-art...
aveam nevoie de-o privire sinceră, dură, neutră.
așa cum am mereu.
cum toți avem.
iar, după cum vezi, la sărut n-am putut renunța - mie îmi spune prea multe în context.
am să încerc să conturez mai bine ceea ce simt că este slab schițat - pentru că am avut dubii în punctul acela de centru.
multumesc încă o dată de ajutor!

cu respect,
pt.

da!
multumesc mult!
am sa íncerc retusul!

cu respect,
pt.

cum aprecierile acestea vin de la un poet sensibil, nu pot decât sa fiu onorat de cuvintele spuse.
desigur sunt corecturi de făcut și aici.
mici corecturi în părțile esențiale, nu?
mă bucur că v-a plăcut ce ați ales.

vă mulțumesc de timpul dăruit mie.
cu respect,
pt.

10 este numele Divinității; unul dintre multiplele nume pe care I le atribuie substanța (fiind multiplu, atribuie multiplu); părți din divinitate (bits) asta-i ceea ce percepem noi fragmentat din El; pentru că nu putem privi totul, privim doar părți din el; asta despre titlu.
iar spirala se regăsește aici, cu sensul titlului.
este drumul către... uitarea (ratăcirea)... și durerea ce vine din asta.
anotimpul regăsirii, întradevăr.

pt.

p.s.: mulțumesc de timpul rapit timpului, de popas si revedere.

... să încep cu cele bune și drepte: felicitări tutror celor care au avut curajul și inspirația necesară participării la acest concurs!
... apoi cu cele strâmbe și nedrepte: fiecare suflare este diferită de alta; asta se traduce prin faptul că participarea/expunerea la un concurs constituie o judecată dublă (a celor ce participă și a celor ce judecă, cei din urmă fiind privitori/spectatori sau membri ai juriului); dar indiferent de judecata, oricât de neutră s-ar vrea privirea, aceasta nu poate fi ferită de subiectivismul ce se ascunde în cele mai mărunte gesturi.

eu nu m-am putut feri să nu judec subiectiv.
oricât de neutru și obiectiv aș fi vrut să rămân, anumite texte au rezonat cu mine, altele nu. balastul subiectiv a fost extrem de important în alegerea textelor ce le-am parcurs, a stilurilor ce le-am degustat.
nu te poți feri de asta.
judeci subiectiv și n-ai ce face...
am mai scris ceva despre obiectivitate în alt comentariu, așa că nu am să revin.
poate scurt printr-o replică sintetică: când ești obiectiv ești mort (inert).
dar eu sunt viu, așa încât...

felicitări încă o dată și nu luați in calcul răutățile spuse, ci doar îndemnul la excelsior.
concursurile acestea sunt o veste bună!
care va continua probabil.

cu respect,
pt.

error - missing word:
voi comenta strict pe ce am citit până acum bun...

voi comenta strict pe ce-am citit până acum...

28. Breakbeat - foloșete elementul/efectul \"electric descomposer\" - mixaj de straniu-organic cu artificial-pertinent; un efect însă care nu este exploatat la maxim; deși mi-a plăcut, nu m-a impresionat peste poate; se putea mai bine.

9. codul lui Manu - prima dată când l-am citit m-a contrariat; apoi, recitindu-l, m-a acaparat acea deviere în deviere in deviere; ce i-am reproșat (scăzându-i putin din valoarea expectată) este lungimea textului, care tinde spre final sa piardă din tensiune.

26. Trecea un expres - deși mi-a plăcut construirea tabloului, conturarea personajelor, atenția la gesturi (foarte mult) - m-a dezamăgit finalul (uciderea personajelor pentru efectul dramatic); aș fi optat pentru o pierdere treptata a conturului și o ridicare abstractă a finalului; e.g. trenul expres trecând printr-o barieră unde stă ținându-și mâna la ochi personajul X (scurtă schițare a lui X) care, privind trenul, se gândește la fiica lui, Y, ce a plecat de mult de acasă în străinătate, la cum zâmbea/râdea/gânduri/flash-de-memorie asupra lui Y; și la ultimul vagon trecând, liniștea - punct; sec, filozofic; sunt împotriva uciderii a ceva ce îndrăgești.

27. Biletul de trimitere - mi se pare bun; obsedant de bun finalul; câteva mici corecturi, dar în rest un text gândit; bravo autorului!

* mai revin dacă se dorește și asupra unor texte selectate, dacă doriti aceasta.
dar ințeleg că se incheie premierea și apoi comentariile mele nu-și vor avea rostul.
** din punctul meu de vedere 27 va fi câștigătorul.

succes oricum tuturor celor ce s-au străduit să participe.
deși va fi un singur câștigător, faptul ca v-ați dat silința este un lucru bun, ce va ajută să evoluați.
minusuri sunt la cele postate - acorduri gramaticale, greseli de scriere/transcriere - multe, dar, trecând peste ele, sper ca cel ce va câștiga să nu fie prins de laurii gloriei și sa scrie bine în continuare.

spor.

cu respect,
pt.

ai dreptate laure.
când nu mai exersezi engleza, scoți niste prostii din tine, de te miri și tu după aceea...
adevărat!
multumesc frumos!

succes și vers ușor!
și la multe, frumoase și fericite zile în noul an!
pt.

(cel mai mult mă amuză la aceste \"va urma\" de mai sus optimismul - voi trăi oare mâine?; un joc de-a v-ați ascunselea cu moartea)

revenind...
\"în secțiuni perspectiva inversă / toate învelite-n / ziua absurdă și surdă\" - sectiuni la ziua desfășurată ca o pânză de conexiuni ascunse; ab_surdă și surdă în același timp (opus versus); de ce ar fi ziua surdă - pentru ca nu aude zbaterile interioare ale sufletului; dar prin asta devine absurdă - ce rost are această zbatere con anima, dacă în urma ei nu rămâne nimic?

între clipe, insă semnul ortogonal (simbolul infinitului)...
\"departe în zare / un călăreț / și-un cal / derivate parțiale roșii / puncte staționare / marine\" - aici apare proiecția în celalalt, in divinis (roșu - simbolul vieții și al pierderii vieții; călărețul și calul apar ca o prelungire a unuia în celălalt; puncte stationare, dar perpetuu în mișcare, marine; un joc de contraste; în timp ce unul este deasupra și stă, astral-infinit, celălalt este dedesupt și umblă, frământă lutul / se frământă adânc, organic; unul este celălalt).

copilul ce s-a luat după mine - este \"copia\" divină a sufletului - reflecția sufletului în divin (aici sunt multe de spus, dar succint aduse la suprafață - dacă din noi nu rămâne decât amintirea, atunci aceasta este mai vie decât toate; mă face să râd această frază atunci când... nu contează!).
\"agățat de creanga fântânii\" - reflecție a unei profunzimi; mi-a plăcut teribil această formulare.
\"pas desculț pe lespezi\" - dezvelit de trup (desculț), pășind peste timp (tymp - lespezi).
\"în alb și ultramarin\" - gestica pasului este în alb (imaculat) si ultramarin (dincolo de orice timp sau oricare depărtare); a se revedea pentru ramificare simbolistica acestor culori.

generos final.
cu miresme sărate.

cu respect,
pt.

p.s.: sper ca veți zâmbi, acum, dupa partea a treia; și sper de asemeni că vă veti bucura de aprecierea unui public mai larg, așa cum meritați; altfel ce rost desfășurarea acestei schițe de hartă?; este o invitație... poate (dar nu către mine! sunt doar unealtă...).

p.p.s: succes și vers ușor mai departe!

îmi place poezia asta pentru ca mă regăsesc în ea. aceasta apropo de \"ne iubim\".
forma primară a iubirii este iubirea fără obiect.
aici este o oglindă, de îmi este permis sa zic asta.
sentimentul de spray - îl văd în primele versuri: \"ne iubim, / avem sentimentul că noi sîntem vii în timp ce toți ceilalți sînt morți / [...] / lăsăm dragostea să regreseze pîna la forma ei primară\".
ne iubim, devenim quintesență, dar falsă (prin forma abordată, încercarea de concentrare a unui non-sine in sine nu poate duce decât la explozie), pulverizându-ne apoi prin refuzul din partea iubirii către noi (un condens ce se dovedește a fi doar praf - spray); pentru ca orice relație inițial duală, devine universală (iubire primară) abia prin refuz.
ca și lemă - noi ne legăm de lucruri datorită sentimentului de lipsă acerbă a cordonului ombilical, acel lanț al existenței transformat acum extrem de subtil.

///
în fond suntem legați cu cordoane ombilicale de lucruri
putem alege doar să nu se vadă dependența noastră acerbă
aruncându-le către cer ca într-un sac de gunoi
zicând - uite cum zboară
iubirea noastră spre nicăieri

eu trăiesc
high, high in the deep sky
above all the things that I\'ve lost
above all I was

microcosmos întors pe dos
///

dar să continuăm poezia de aici... avem sentimentul ca noi suntem vii și ceilalți morți.
iubirea de sine ne separă de ceilalți, ne face sa ne credem diferiți.
cam asta a fost intenția primului vers, urmata de o intenție deloc ermetică de distrugere a acestui egocentrism.
și distrugerea asta se vede în următoarele versuiri: \"să iubesc măreț, cu iubirea lui Isus, să te stropesc cu sîngele lui \" - aici, în versul acesta, se regăsesc mai multe lucruri - iubirea mea să devină din sine iubire de ceilalți (viața ce-o resimțem doar in mine să curgă in ceilalți, să dea viață celorlalți \"să înviem copiii în mame / ce frumos pămîntul își scuipă moartea afară / oamenii vor pleca la cules oameni ca la cules de struguri\"; tot aici regăsesc neputința exprimată clar - eu, nu pot prin sine da viață, iubirea de sine nu-i suficientă pentru a naște, trebuie să iubesc cu iubirea altuia/celuilalt (iubirea lui Iisus)

///
abia când vedem
cu degetele adulmecând
greul lor
sărim peste nori ca o acoladă a buzelor
sub ploaia ce desface talpa de casă
și ne izbăvim
cu inima scoasă
///

ai răsturnat mai mult decât moartea în viață și invers, ai răsturnat sinele în non-sine, în celălalt (\"ce frumos pămîntul își scuipă moartea afară / oamenii vor pleca la cules oameni ca la cules de struguri\"). aici mă regăsesc în tine. aici.
(ți-am povestit despre egoism, iar tu îmi vorbești aici despre ruperea de sine. ceea ce-i bine!)

iar partea a doua - este reînvierea sinelui, vărsarea vieții.
\"și chiar dacă ar fi invers\" - dacă ar exista viață dincolo de moarte (când eu aș vedea în mine doar piatră, \"ceilalți trăind în jurul nostru purtînd coliere de zîmbet\") - viața, sindromul universal căruia nu-i știe nimeni originea (trimitere către întrebarea cea mai profundă a ființei, după ce depășește constatarea plină de euforie a suflului - \"eu sunt! de ce?\"; culmea, întrebarea asta se formulează în mintea mea sub amprentă eminesciană \"Tu te lauzi că Apusul înainte ți s\'a pus ... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acest Apus?\") - noi (reunirea celui mort cu cei vii, un soi de reînviere; zâmbetul privit ca lumină, iubire; multe amănunte ce îmi plac); evitarea încremenirii (chiar a încremenirii iubirii - se zice că trăind clipa în care ești, o negi pe cea în care ai fost; în fond asta este viața, nu?) se face prin negație - \"o statuie cu o infinitate de brațe / pulverizînd dragostea ca un praf cosmic\"


///
un pas pus unul după celălalt
mă anunță că mai am mult
până voi măsura tot înaltul


viața este ceea ce este
prin răsucirea unei monezi
fără oprire
///

poezia aceasta este un joc.
dar un joc frumos.
reflecție, înțeleg, la schimbul de ani.

ca zâmbet final, mă întreb și eu ca acel copil - \"it\'s this real life?\".
succes și vers ușor.
un an frumos tuturor!

cu respect,
pt.

cumva dinafară...
privirea aceea superficială îmi place, pentru că asta și urmărea poezia.
un contrast.
meditație, da.
multumesc de semn și vizită.

pt.

p.s.: cât despre grafica gestuală, aceasta se regăsește cumva în link-ul postat în comm.; succes și vers ușor!; un an cu de toate, numai lumină să fie!

trecut de Infinit
în starea cumințirii
(moartea sau despicarea de sine privită ca o \"cumințire\"/liniștire-așezare a ființei) [...] \"am rătăcit cărarea\" (cărarea - retuș - lumina dinspre far; aici se face o distincție subtilă între confuzia pe care multi o fac între cer și divin, între paradisul-cer și fericire-lumină; precizare infinit de scurtă - nedeslușirea înseamnă o taină depășită doar de înflorirea făpturii... dar nimeni nu are nevoie să grăbească lumina) - de ce am rătăcit eu-suflet cărarea - pentru ca am luat foc de far un punct din zare (limitare la coordonatele x-y-z această zare de la care am luat foc), \"prietenii [...] / priviri viclene / cozi de sirene / catarge în larg\" - amăgirea luminii ce pare sa ne respire, vălul pe care Maya ni-l aruncă la fiecare răsărit peste ochi, ca o mireasă rușinoasă...

frumos acest fragment prin aspectul pictural - foc de far un punct de fuga din zare - și sculptural - \"secțiuni verticale Y-greci / cu muguri de plopi\"; muzicalitatea se naște din perspectivele interschimbate și din unduirile ce fură privirea (birt, bărbi de pescari -hehe!, amuzant, copios, plăcut - \"priviri viclene / cozi de sirene\"); o imitație a voalului miresei...

un aspect peste care am trecut - \"trecut de Infinit_și întâmplare\"; ce rost această intâmplare - hazardul, adus in universul Yannelis mereu în prim plan; de ce?; a se ține cont că aici se vorbește despre sine (sufletul poetului prins de drum); ce rost are hazardul - pentru acest om aruncat la țărm de valuri?; oare acest hazard nu-i o ordine ascunsă și, prin \"întâmplare\" IMP se mărturisește/dorește parte a acestei ordini? (...)

\"pe marele bulevard\"

(va urma)

da, frumos inceput de an...
am ales aici___ pentru simplitate
deviezi din ce în ce mai bine
poate lipsește un pic de curgere în text.
nu aici, ci (a)muza, apoi în final de an cu prioritate.
ce să zic - imi place.
dar...
excelsior!

aș fi curios ce poezie ar ieși dintr-o tăcere îndelungată.
om trăi și-om vedea, nu?
un an frumos!
mulți ani luminoși tuturor!

într-adevăr patru...
dar patru cabalic, al încercării, al durerii.
desăvârșirea nu vine decât prin destituire de sine, nu?
crucea conține invizibil, între pornirile ei - desăvârșitul.
pentru ca nimeni nu ajunge departe fără a trece prin periplul primului pas.
unitate in adânc, adevărat...

succes mai departe,
spor și vers ușor!
și multumesc frumos de rezonanță!

pt.

aici - timpul prezent, referitor la un punct precis;
la tomis - portul, ca simbol nod (al stabilității, dar și al plecării); portul este inima ce leagă țărmul de mare; pe mare cu adevărat respiri..., iar țărmul este rătăcirea, pustiul ce te frământă;
arcade albastre - se remarcă neutralitatea abordării arcadelor (construcție de susținere, arcadele sunt cele ce susțin pașii îngerilor); albastrul - culoarea înstrăinării, desprinderii; se subînțelege - aici, în acest nod / unde peștii se-adâncesc în crevase / cresc pilaștri azuri / și visele noastre se-mbracă-n albastru; arcade albastre (legătură cu \"marea / onduiri de valuri...\") - ridicări din sine;

revenind din deviere...
farul (reper al țărmului, fascicol de lumină ce arată drumul) - dinspre far, în loc de lumină vin miresme sărate (sarea, cum am mai zis, este, alchimic, elementul de stabilitate a două contraste, cer-pământ, mare-țărm; miresmele sunt esențe, amintiri); dinspre far vin chemări cărora le răspunde un călător și-un zbor (\"în umbra serii un călător și-un zbor\"); aici este o taină ascunsă - călătorul (sufletul, omul) și zborul (spiritul, îngerul) sunt reflectări de-o parte și de alta a oglinzii de sare; se întrevede tensiunea pe care se construiește versul; prins între aici și un ipotetic dincolo (dinspre far), cel frământat trebuie să-și găsească echilibrul, altfel riscând să fie sfâșiat - \"în arenă / păsărarul cu săbii\" (cerul ce sfâșie, [se] sacrifică pentru a elibera) / \"dresoarea cu trenă-sirenă\" (sirena, cea care cheamă spre stânci pe cei nechibzuiți, trena dresoarei);

\"trăsuri rare
dincolo de cărare\" - martorul are un rol important în jocul sufletului; pentru a îndeplini rolul său, sufletul are nevoie de-o oglindă (de reflectare) pentru a-și corecta mișcările interior-exterioare; exprimarea sa necesită reflectare, cum valul necesită un pinten pentru a porni dinspre mare; trăsurile rare arată părăsirea, nepăsarea martorilor pentru cel prins de drum;

mai jos - marea devine un simbol al vieții abstracte, al despărțirii de sine; memoria din adânc a unei treceri; \"trecut de Infinit\" (aici este cheia primei părți, un vers plin de reflecții; am să adâncesc doar una dintr căi); trecutul infinitului - dar infinitul nu are trecut, nici viitor, doar prezent continuu; și atunci ce este cu acest \"a fost\"; este ființa, fie ea pâlpâitoare ori de mult stinsă; și atunci trecut de infinit - fiind trecut de infinit în profunzime, fostul devine prezent continuu; si atunci, reîntorcând cheia spre versurile de mai sus, ființa devine contemplarea unei amintiri - marea (viața), unduiri de valuri (amestec de sufluri ce pornesc din sufletele aprinse; aici cuvântul onduiri a fost căutat; este o trimitere prin asemănare către cuvântul ondină - personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă; onduiri de valuri - ademeniri de ape, reflectând lumina)

(va urma)