Poezie
un zbor
(jurnalul anacondei - pagina 8)
1 min lectură·
Mediu
frământați dintr-un aluat cleios
norii își purtau pântecul peste ridurile cerului
în timp ce un fluture își scutura aripile de lumina rămasă
ducându-și dorințele în adâncuri
iar eu
cu degetele albe
mă țineam strâns de stânci și rătăciri reci, zgomotoase
tu, draga mea
cu genele trase în schiță-cărbune
mă priveai suspicios, capricioasă
mușcându-ți buzele roșii-cărnoase cu dinții tăi lapte
râzând apoi voluptos
când mă prindeai răspunzându-ți prin nori, peste creastă
aruncând sfori (pe care le desfăceai
doar ca să-mi dai fiori pe sub coaste)
vântul despletea
părul tău
și soarele atunci fără cuvânt
sorbea despărțirea dintre ape și stânci
depărtări de-o frumusețe albastră
și
ca într-o moarte
am atins/redeschis prima dragoste
răni, ticuri, gesturi, un țesut
de dureri/compromisuri
și
am înfipt
în pământul fin dintre crestele
cu coardele-ntinse peste neguri de frig și de vânt
neliniști
în timp ce tu îți încolăceai coapsele
vibrând de dorință
(cu sânii și pântecul tânjind după scâncete)
și
cu un oftat ca o lamă izvorând din sufletul strâns
am deschis vinul
ce-l păstram pentru ultimul
și-am turnat pentru tatăl, fiul
și duhul sfânt
(ca un cântec)
peste stânci
vinul cădea incolor
001.600
0