Poezie
desvrăjirea
(draft to a draft)
2 min lectură·
Mediu
era o ceașcă rotundă, cu marginea albă
cu smalțul fisurat sub mânerul tensionat, șerpuit
în ea, cu gesturi limitate puse o lingură mică de plante
și-apoi
dintr-o cană acoperită două măsuri de zahăr
și
cu o mișcare ușor circulară turnă apă fierbinte
și-amestecă până când aburii prinseră dansul și gustul
iar floarea cea din colț scăpă două petale
pe masa umbrită de soare
trupul ei tresări cald în sunetul rezonând din metal
pe farfuria de-un alb porțelan
iar degetele ei se plimbară absente pe mătasea tocită
frunzele se loviră lent în vântul ce căuta un vad în neliniștea clipei
și moartea fuma în culorile tempera ale unui tablou
se ridică și deschise fereastra
timpul lent și vâscos își freca trupul de câțiva hulubi ce cântau în ogradă
(cu ghearele arcuite)
printre merele legănate de crengi și parfumul
de strigătele de copii în pulberea drumului
și albatroșii se ridicau undeva între linii
peste umbra din drum, dintre case, din ochii ei larg deschiși
din pântecul ei plat și intact ca o scoică poroasă
și lumea i se păru densă ca o pictură pe sticlă
tăiată-n felii de răsărituri-apusuri și de amintirile ei în ton alb-gri
atât de densă încât își desfăcu palmele și sfâșiind aerul risipi sterp
neliniștea-i incertă
și-n locul ei desenă o tablă neagră
și-o bucată de cretă
așa nimeni nu avea a ști
(nu e nicio rușine aici
eu o văd și
uneori e îndeajuns)
001.563
0