Poezie

scrisori către Alice

(7.)

1 min lectură·26 septembrie 2011

Mediu

mă, băiete, și îngerii au scăpări!

d'apoi tălică!

cum sunt părinte mă simt dator să spun asta

de fiecare dată când copilul meu face câte-o prostie

încerc să-l îmbunez, dar vezi

nu merge

pentru că el se crede un drăcușor

cu nădragi și pălărie

și reface traseul să vadă unde-a greșit

de l-am prins

(ca și cum eu nu mi-aș recunoaște

copilul)

până la urmă

nu e vorba de ce știu

pentru că în fiecare se ascunde o doză de infinit

(ca și cum așa ceva ar fi posibil

metafizic)

de impredictibil

de exemplu n-am priceput

de ce el mă iubește încă după ce îl pedepsesc

și de ce îmi spune asta atât de serios că

sunt un trunchi uscat cu mușchi și ciuperci

prăbușit pe-un grund plin de verde și aer curat

și asta îmi grăbește sfârșitul

singurul lucru care-aș vrea să-i rămână

este zâmbetul meu

ușor amărui (simt sfâșierea și

în ecou

sper să nu vadă asta decât târziu)

și pe-acela să-l ducă

să îl descânte

(dar nu cu durere, ci cântec, ce naiba)

îmi cer scuze că îți respir

focul buzelor tale

și, A., nu uita

există o cale

001.609

Petru Teodor. “scrisori către Alice.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petru-teodor/poezie/13989820/scrisori-catre-alice

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.