Poezie
atât de albastru pe cât poate fi
(zece)
1 min lectură·
Mediu
ce este în sufletul tău
nu știu
moartea e stranie luptă
sus, jos și
luntrașul împlântând vâslele când în tine
când în celălalt
(tulbure se deschid valurile)
pe lături
păpuși ținute de cordoane uscate
și cerul cu o mie de pântece
în ochiul tău incolor
chipuri se răsfrâng peste chipuri
fotografii creionate
culori, un sânge-exterior
mâna ta încleștată în sepia
peste mâna lui
amândoi între ziduri gemând zgomotos
străvezii rădăcini pârâie cu fibrele rupte
tu urli
stai, stai, stai
vopseaua uscată se-mprăștie-n frunze
el tace
despicând carnea de os
și oasele dezarticulându-le
concentrat pe-un cântec de leagăn
departe de gestul-atroce, hidos
și-ți cântă duios,
îți cântă duios
din vechile cântece
și albastrul se umple de roșu
ca o pânză
într-un ultim sărut
intens, strâns
din cer laolaltă
pene și frunze
prin vânt
002.047
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Petru Teodor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Petru Teodor. “atât de albastru pe cât poate fi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petru-teodor/poezie/13979551/atat-de-albastru-pe-cat-poate-fiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.