Poezie
metamorfa (stadiul IV)
[căderea a treisprezecea]
1 min lectură·
Mediu
nu impresii, nu recuzita
cuvintele la început erau
apoi litere
linii și puncte
sunete
tăcerea unui suflu istovit
ea dansa
urmând niște linii imprecise
iar el
când trosnindu-și încheietura piciorul sărea
zâmbind senin o prindea
și-i săruta
nimeni n-ar trebui să deseneze
începutul
dacă el nu și-a dorit să fie
dar el fiind, prin orice continuă să curgă
până la acel punct când fără răgaz
se rupe de sine
suflând jăratec peste lumina zilei de azi
zâmbea
când ei îl hrăneau
cu otrăvuri dintre cele mai pure pe venă
și privea
o mască, foile-ntinse, vioara
o privea
încercând să extragă din cel de azi lumina de mai
o floare desfăcându-și fereastra
apoi petalele
iar ea îi zâmbea
spre primele raze reflectate
în voaluri
peste stradă trece
cu pasul cuminte, dar greu
o fetiță beteagă
ce-i făcea cu mâna din drum
ca unei rude
002.947
0