Poezie
Van Gogh
1 min lectură·
Mediu
Tulpini de chiparoşi urcând spre cer
lumini şi umbre.
Ai căutat lumina până în adâncul
sufletului tău înrobit de frumos, ai dat viaţă
chiar şi umilului insignifiant;
nu culori ai pictat pe pânze ci inima ta
în nuanţe febrile.
Peisaje mirifice câmpuri de maci şi de grâu
cu floarea soarelui legănându-se adiată de vânt şi oameni simpli
trudind pe întinsuri cu îndoială şi speranţă în suflet...
Speranţe, pentru ce?
O lumină calmă, zbuciumată uneori, spunând povestea vieții, fără cuvinte
vine din tablourile tale care au încântat atâtea priviri,
fără să-ți aducă nimic în schimb –
și trece peste oameni și lucruri, răspândindu-se în univers...
N-ai dorit fericirea, doar un loc pe pământ să-ţi poţi pune în linişte
capul trudit de gânduri când mergeai să adormi,
însetat de mângâiere şi viaţă.
Ai iubit atâta, dar ţi s-a refuzat şi căldura şi dragostea.
Ai căutat lumina
şi câtă umbră ai întâlnit câtă umbră...
Câmpuri roşii de maci... vârfuri de chiparoşi înălţându-se până la cer.
002266
0