Poezie
Farurile
2 min lectură·
Mediu
Rubens, râu de uitare, grădină-n lenevire
Şi pernă de trup proaspăt, pe care n-ai iubi,
Dar unde viața curge mereu, fără oprire,
Ca marea-n mări întinse şi aeru-n tării;
Da Vinci, o imensă oglindă-adâncă, sumbră,
În care îngeri tineri, cu zâmbetul candid
Acoperit de taină, apar ca într-o umbră
De pini şi ghețari care ținuturi mari închid;
Rembrandt, spital de jale cu murmure şuvoaie,
Ce-i doar c-un crucifix de piatră decorat,
În care ruga-n lacrimi se-nalță din gunoaie
Şi care de o rază de iarnă-i traversat;
Şi Michelangel, câmpul nedesluşit pe care
Herculi şi Crişti alături înalță trupul drept,
Fantome uriaşe, ce în amurguri clare,
Cu degete-ncordate rup giulgiul de pe piept;
Cu impudori de faun şi de boxeri mânie,
Tu, care frumusețea mojicilor lăsaşi,
Orgoliu, suflet mare, şi trup fără tărie,
Puget, un melancolic stăpân peste ocnaşi;
Watteau, un carnaval de suflete ilustre
Ca fluturi în cutreier, cu aripi sclipitoare,
Şi fragede decoruri cu mari lumini de lustre,
Ce varsă nebunie în baluri rotitoare.
Goya, coşmaruri unde se vânzolesc răscoale,
Cu fetuşi fierți în oale în mijloc de sabat,
Cu babe la oglindă şi cu copile goale,
Ce-şi trag ciorapi pe pulpe, tentând pe Necurat;
Şi Delacroix, lac roşu cu îngerii Satanii,
Umbrit de o pădure cu brazii veşnic verzi,
Unde sub cerul negru, se duc fanfare stranii
Ca-n muzica lui Weber, ce-n freamăt stins le pierzi;
Blestemele acestea, suspine, lacrimi sfinte,
Şi strigăte, extazuri, şi Te Deum deplin,
Ca un ecou ce creşte prin mii de labirinte,
În inimi muritoare sunt opiul divin!
E-un strigăt repetat de mii de santinele,
Un ordin retransmis de mii şi mii de ori,
E farul ce luceşte pe mii de citadele,
Apelul ce-l înalță pierduții vânători!
Căci e, desigur, Doamne, prea limpedea dovadă
A demnității noastre, ce-n suflete ne-o legi,
Acest suspin ce trece prin veacuri, în cascadă,
Şi vine să se stingă pe țărmul tău de veci!
027263
0
Ca să proiectezi fiecare celebritate din cultura universală pe fiecare traiectorie artistică,într-un singur univers al poeziei, așa cum ați făcut dvs. nu este suficient doar să ai talent ci să fii tobă de cultură universală,fapt pentru care arăt următoarele:
Inteligența, cultura, rafinamentul
Cu inteligența te naști, chiar dacă ești autodidact, dacă ai de unde-o moșteni
Cultura și rafinamentul se formează greu, în timp, și sunt precum vinul vechi a cărui aromă, buchet și parfum se acumulează într-o perioadă mai îndelungată atuncea când ai atins o anumită cotă de maturitate artistică.