Poezie
Decembrie
1 min lectură·
Mediu
Zăpada acoperă pământul ca mâna
albă și rece a iubitei
ochii mei calzi.
Mesageri ai unui continent
mai pur,
fulgii înmiresmează alb zările;
cerul se rarefiază
la infinit...
Sus,
deasupra pomilor neclintiți
purtându-și povara sticloasă,
plutește fantasma străvezie a iernii
bătând din aripi încet...
Totu-i nemișcare... și alb fără pată...
Numai șuvoiul timpului curge
domol,
pe lângă mine,
prin mine.
003617
0