Poezie
Pinul
1 min lectură·
Mediu
Trist, uriaș, întunecat,
Ca iarba stă: nume nu are;
Vuiește-n el izvorul ne-ncetat,
Iar noaptea merge-o stancă la culcare.
Singur mereu, copac îngrozitor,
Când soarele în zori răsare,
Aruncă-n josul luminatului pripor
Umbra neagră a disperării sale.
Iar noaptea, spre cerul înalt viforește,
Când știe că toate-amuțesc dureros,
Și cu stelele bolții vorbește
De singurătățile amare de jos.
006544
0