Săracă țară, săracă,
Îngerii din tine pleacă
Pe aripi de suflet zboară
Către Ceru-nalt și sfânt
Și rămâi, sărac pământ,
Și rămâi, săracă țară,
Fără îngerii ce zboară
Către Ceru-nalt și
A adormit orașul ca un prunc...
Ochii lor albi și i-au închis clădirile
Bag mâna-n întuneric, îl rup și îl arunc
Spre cer, să i se zdruncine zidirile...
Să slăbească, dintr-odată, puterile
În
Copilo, prea mult ne-am iubit pe pământ,
e timpul de-acum să zburăm către stele,
să fii eroina mirărilor mele
în spațiul cerului rece și sfânt…
Zburând pe deasupra pământeștilor zări –
două
Frumusețea lumii nu se mănâncă cu lingura,
În tainele și misterele ei
Furculița nu se înfige
Și nici cuțitul, să o împartă
În două în trei sau în patru.
Din trupul ființării noastre
De
Mă-nchin adânc, Părinte-al nostru Veșnic,
Tămâie ard și lumânări în sfeșnic
Spre Slava Ta aprind
Și-ngenunchind,
Sărut cu fruntea gândului pământul
Și-mi slobozesc neauzit
Râul nu-și urmează calea numai pentru că e râu,
Ci că apa lui sărută talpa fetei pân-la brâu...
Vântul nu alintă frunza numai pentru că e vânt,
Ci că poate să mângâie fetele de pe pământ.
Nu
Pe crucea-naltă a bătrânei mănăstiri
Cânta o cucuvea a moarte
Cu glas de fier, străpungător de inimi
Lunatice, ce noaptea își au drumul.
Vântul bătea. Clopotele cupolei,
Cu limbile scoase
Momente infinite de dor par a fi
O clipă fără rost…
Sălbatic stau în mijlocul civilizației
Care a început să miroase a mucegai.
O, viața are surprize,
Viața e inedită mereu
Aici, acum, în
Se dedică mamelor ostașilor moldoveni căzuți în luptele împotriva separatiștilor transnistrieni, în anul 1992
Ca o lacrimă, mama...
Atât de curată,
atât de senină,
atât
Știu, vrei să știi unde
E capătul zărilor,
Dar nu-ntreba, răspunde
Tu întrebărilor.
Chiar de vrei a pătrunde
Sensul visărilor,
Nu întreba, răspunde
Tu întrebărilor.
Dar… transit gloria
Bat clopote,
Orașul e în doliu…
Cu flori de lacrimi peste tot a nins,
Iar Domnul își notează-n portofoliu:
Un suflet astăzi încă s-a mai stins…
Nepăsător… și pune-alături pixul
Pe masa sa
Poetului cahulean Andrei Ciurunga
Voi ați zidit, acolo,-n pușcării,
Visând la zbor și la albastrul zării,
Cu numele pornit spre Veșnicii,
Un viitor firesc și demn al
PB