Poezie
Mănăstirea nopții abstracte
1 min lectură·
Mediu
Pe crucea-naltă a bătrânei mănăstiri
Cânta o cucuvea a moarte
Cu glas de fier, străpungător de inimi
Lunatice, ce noaptea își au drumul.
Vântul bătea. Clopotele cupolei,
Cu limbile scoase afară, băteau
Cu dangăte grele, profunde
Cântau fără să se audă măcar.
Triste și reci, geamurile zidirii
De suflet, purtau în sticla lor
Lumina de ziuă a lumânărilor stinse
Din sfeșnicul pomenirii de sine.
Văzduhul mirosea a tămâie.
Valul fântânii din curte scârțâia trist,
A moarte și el și-a moarte și porțile
Mari se bălăbăneau ca matahale în aer.
Copacii fremătau groaznic
Fluierând straniu cu frunzele late
Care flirtau cu vântul nebun
Coborâtor din adâncuri terestre.
Nu mai era nimeni. Dumnezeu a plecat
Îngrozit de măreția întunericului și singurătății
Va reveni mâine, odată cu starețul care
Va deschide ușa și va aprinde lumânările.
Atunci cucuveaua va zbura de pe cruce
Și se va ascunde. Călugări bătrâni
Vor bate mătănii matinale, sărutând vechi icoane.
Mănăstirea va arde-n lumina lumânărilor scumpe…
001.383
0