În ce credem astăzi?
În poze vezi colțuri rupte, oameni uitați în simțire Hârtie trecută prin multe, ce ani ce eram ce vom fi resturi Măturate de adieri subtile în colț de cameră obscură ce vede tot Nu simte
PAPetrescu Andreea-IoanaCredință
O rugă fierbinte În candela nopții arzând Degetele încleștate imploră un semn de la Dumnezeu Șoapte domoale Murmură-n liniștea fără cusur Un suflet se
PAPetrescu Andreea-IoanaȘi dacă ajung la 80 de ani?
Voi fi bătrână într-o zi Când cerul va fi doar un fum gros, gri Așternându-se peste lutul mamă Din care am ieșit și-n care mă voi întoarce Voi ține cu mâinile și cu
PAPetrescu Andreea-IoanaNu pot! Nu vreau!
Nu pot nu vreau încerc sper mă zbat fug pașii mei rătăciți mă poartă prin întunericul lui Borges ceața mă prinde în plasa ei mă duce la capătul lumii totul începe și totul se
PAPetrescu Andreea-IoanaVreau să dorm
Pas cu pas vreau să mișc dar zac în pat număr pereți 1, 2, 3, 4, 1, 2, 3, 4, nu seamănă deloc sunt galbeni, roz, portocalii cine mai știe câți au ros la ei la perdele
PAPetrescu Andreea-IoanaTe iubesc mă iubești
Te-am așteptat mereu când era să mor te-am cunoscut ai venit în viața mea și n-ai mai plecat ai dat buzna în sufletul meu ai răvășit toate cotloanele întunecate ale minții mă simt
PAPetrescu Andreea-IoanaCamera albă cu pereți creponați
Un fum alb și gros îneacă aerul zgribulit frigul ăsta egoist vrea să acapareze totul dar eu sunt în siguranța în camera albă cu pereți creponați Camera are oameni mici oameni
PAPetrescu Andreea-IoanaExist
Vreau să ningă peste sufletul meu petale de trandafiri albaștri să mă-mbăt cu mirosul lor și să regăsesc monstrul din mine să fiu liberă să judec să văd oameni cu sufletul
PAPetrescu Andreea-IoanaSunt pacienta propriilor mele senzații
Un colț de stea În întuneric Mi-a ațintit privirea O bucată Inocentă de glonț uzat De vreme De ea și de mine Globule albe Lunecă pe epiderma rece Globule roșii
PAPetrescu Andreea-IoanaApus
Cum aripi moi și line Pătrunse sunt de vânt, Văzduhul cald cu linii pline Se-apropie de pământ. În valuri blânde se perindă Portocalii inflorescențe dulci, Iar noaptea vrea
PAPetrescu Andreea-Ioana6 din șapte
Plutesc Sunt o sferă Alerg pe pământ Sar pe nori Mă joc cu soarele Stelele sunt pete Pe cerul Lumii egoiste Fulgi sfâșiați Cad în absolut Întuneric
PAPetrescu Andreea-IoanaDoar un gand
Un gând Trecător precum un fulg Purtat de aripile vântului Larg deschise peste o mare Agitată de sufletele muritorilor. O privire fugitivă În trecut Către vremuri
PAPetrescu Andreea-IoanaScanteie fericirea
Un astru mic, miracol al luminii, În toate și în tot chemarea firii Minunea zilei, nopții, a trăirii Le am ca dar măreț fără negoț, Profit, le simt, ca și un
PAPetrescu Andreea-IoanaSuflet de ocazie
Te văd cum pleci de lângă mine Și ești deja departe-n întuneric, În fumul dens, acorduri fine, Înghit cu greu, suspină sec. Tu n-ai plecat, ești inc-aici! Te țin în palmă,
PAPetrescu Andreea-IoanaSelas Hamartia
Ea veșnic stă supusă-n fața lumii, Tristă, săracă, fără un cuvânt, E singură și-au blestemat-o sorții Să n-o atingă nici un vânt. Frumoasa-i veșnic ancorată, O-mbie
PAPetrescu Andreea-IoanaCopacul
Copacul, fără de care E tristă și steaua de argint, E-aproape de mine și pare Că mângâie cerul zâmbind. Îmi ninge flori albe în plete Și-arome neștiute mă-mbată, O
PAPetrescu Andreea-IoanaO mare de oameni
O mare de oameni Înecați in cotidian Trăiesc vise adânci, Într-un somn profan. Un labirint creat Dintr-un neant inexistent, Pentru un simplu moft Al unui zeu
PAPetrescu Andreea-IoanaUn muritor critică
Cu ochi umili mă uit, Mă pierd în absolutul tău; Și umbra ta, neant brutal și trist Ne bântuie mereu. Nu te cunosc, nu vreau, dar trebuie. Mă vrei, te simt și te alung.
PAPetrescu Andreea-Ioana