Poezie
Exist
și mereu mă pierd într-o lume imensă
1 min lectură·
Mediu
Vreau să ningă peste sufletul meu
petale de trandafiri albaștri
să mă-mbăt cu mirosul lor
și să regăsesc monstrul din mine
să fiu liberă să judec
să văd oameni cu sufletul ars pe rug
și să arunc cu zâmbete tăioase
Să mă urască și să mă iubească
cu adevărat
Acorduri înalte să ridice fumul spre cer
Nu mai știu nimic
mintea-mi e acaparată
de formele pe care le ia lumina
și văd lumea reflectată în apa de cristal a unui lac
uitat de lume
Valuri se leagănă subtil
mă invită la dans
Sunt doar eu, singurătate sfâșiată
in cioburi ce nu se mai pot lipi la loc
Sunt fericită, oare?
Sunt, și asta-i magie.
Culori inflăcărate șoaptele nopții ucig fiarele tristeții
și lacrimile care ard se topesc
Iși dau suflarea ca picăturile calde de ceară translucidă
în palma unui copil curios
002389
0