Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sufletul meu loc comun pustiu

2 min lectură·
Mediu
sufletul meu loc comun un cocon
atârnând într-un alt cocon
și un număr de striptis lasciv
un ou de muscă plutind ca un spor
mai întâi îmi încheiam nasturele de sus de la pijama
apoi începeam să-mi zbor ora de somn
din salon în salon de la un pervaz
la alt pervaz de cer
și de atâta zbor aerul se subția
și mi se făcea frică deveneam fusiform
sau făceam târâșuri pe sub paturi de fier
într-o întrecere de o frenezie nebună
cu tot felul de gândaci decolorați de spital
cu cip sub elitră și-o cruce pe burtă
la finiș mă așteptau încolonați
să trăiți îmi ziceau iar eu îi treceam în revistă
dar de cele mai multe ori zăceam în pat
în patul de fier ca o langustă
doar ochii îmi rătăceau tulburați pe sub cupola de sticlă, câte o fustă
flutura uitată pe pietrele crunte
mai flutura și câte o mână în larg
amestecată cu valuri mărunte
cu pescăruși albatroși cu vapoare și plute
timpul bolnav se strecoară încet pe sub ușă
spre lumea de afară o lume pentru mine bizară
dar eu, cel dintâi bolnav cavalerul de ler
cu spada înflorită ca un lujer de crin
cu boala din oase cu fruntea arzând
într-o cameră îngustă stau pavăză vouă, străjerul de chin
ca un clopot de taină Doamne
și mă subțiezi și mă ierți și mă treci dincolo de vamă
iar sângele îmi fuge din carne și din crini
044.375
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
242
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

petre ioan cretu. “Sufletul meu loc comun pustiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14085273/sufletul-meu-loc-comun-pustiu

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@mihaela-aioneseiMAmihaela aionesei
„într-o cameră îngustă stau pavăză vouă, străjerul de chin
ca un clopot de taină Doamne
și mă subțiezi și mă ierți și mă treci dincolo de vamă
iar sângele îmi fuge din carne și din crini”- doar pentru aceste versuri și tot am să las un semn de lumină pentru sărbătorile care vin!

0
@petre-ioan-cretu-0030869PCpetre ioan cretu
pentru gandurile frumoase, pentru trecere si semn.
Sarbatori fericite!
La multi ani!
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
„Timpul bolnav”, îmbolnăvit de oameni, „se strecoară încet pe sub ușă spre lumea de afară”, „bizară”, cu pusee de aprehensiuni, care trec și revin, spaima noastră e să nu ne „subțiem”, să nu ne diluăm până la uitarea de sine, să nu facem din „suflet” un „cocon”.
Prin „aerul ce se subția”, „frenezia acută, nebună”, lubrică, făcea din viață „un număr de streeptease lasciv”, iar noi, indignați, ne reîntorceam înspre somnolență, ca mod de a fi.
0
@petre-ioan-cretu-0030869PCpetre ioan cretu
Mulțămesc frumos Răzvane pentru trecere și semn.
Sărbători fericite!
0