Poezie
Decembrie trist
1 min lectură·
Mediu
mă urlu până voi uita că sunt
că moartea mi s-a cuibărit în tâmplă
se stinge focul sfânt din lumânări
pe străzi în lume încet se scurge
decembrie stingher în vremi
în fumul ce străbate spitalul
ca o nălucă timpul se strecoară
cumva pieziș mă zboară
în palme îmi înflorește gri sudoarea
în preajma mea tot se înmulțesc
morminte cununate în zori
și parcă am încărunțit
și nu mai văd și nici nu mai aud
cum plâng icoanele culori
în carne îmi crește adânc o rană
degetele îmi sângerează a cuie
țărâna mă tot cheamă înspre ogoare
un țipăt pătrunde câmpia undeva la șale
știi, acum zăpada nu mă mai ninge
și bruma în veci nu mă mai doare
este așa un dat o flacără subțire
ce se scurge în firul de iarbă
în flautul de argint cel fermecat de zâne
și muzica mă cheamă în mâl
în mlaștini vechi în cratere solare
și mă tot coboară
în liniștea smerită din icoane
sunt înger șchiop cu aripile topite
de roșul viu din triste felinare
024.311
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- petre ioan cretu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
petre ioan cretu. “Decembrie trist.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14084951/decembrie-tristComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
PCnu urlu pentru a speria moartea, ci mai degraba pentru a uita tot raul. Iar muzica nu poate fi si surogat, muzica e muzica. Doar noi, receptoarele, suntem diferiti si diferentiati. Cat priveste oglinda e mai degraba exoterica (accesibila si noua muritorilor de rand), decat esoterica (inaccesibila).
0
''Urli'' pentru a speria moartea, însă uiți că existența e compusă, pe lângă altele, și din liniște, tăcere și calm.
O poezie densă.