Te iubesc din spitalul de vis a vis…
pentru că n-am închis un ochi de când s-a inventat nenorocita asta de lume…
în care fluturii au coame albastre și dansează dreptunghiular, în beznă,
păsările
boabele de ploaie cresc în copacii din pădurea de ploi...
mami,
calul are aripi?
eu vreau sa fiu cal...uite, mi-au crescut copite!
caii au lacrimi sărate ca fata neagră care a plâns o
vrei să colorăm universul ăsta în care sufletele se pierd printre blocuri, înțesate de regrete?
vrei să desenăm oameni colorați de soare, crescători de vise dulci și mentolate?
peste linia
Prietena mea cea mai buna este o piatră.
Piatra asta a adus pe lume mult praf și multă pulbere.
M-a așteptat și a crescut un munte.
Piatra asta e inima mea. Zugrăvită.
vreau să te cireșuiesc...porție mare...
printre copacii călăriți de soare...
prin marea buruienilor frumoase...
vreau sa te port pe umeri si pe coapse....
....am învațat repede că lumea bate în retragere când se adună ploile-n potir; măruntă-n felul ei, crescută în ierbar, lumea, nu mai face vis curat.
Dumnezeul e lăsat să moară în sămânță.
habar n-am...
se face dragoste pe întuneric în colivii de păsari moarte?
si unde-i dragostea-n pustiul străzilor încercate de lumi cronometrate în tristeti si necantări...
lume, ce faci cu caii
ai rupt din mine carnea și-ai pus-o pe cântar
să vezi cât sânge curge și cât e de murdar...
necredincios, prin vina, de tine m-ai legat
ți-am înghițit otrava… si-apoi te-am respirat
flamândă…
Ce simt pentru el?
O emoție mare ca o bucată de cozonac ascunsă sub pernă, în post,
pe care o pipăi flămândă, în întuneric.
O emoție cu care, el, ateu convins, n-a păstrat legătura.
Cand vorbesc despre noi imi inghit cuvintele ca sa nu ma aud, sa nu ma zaresc printre si sa zac apoi in constiinta firii pret de un pachet de tigari...
Mi-esti drag, zau, pentru ca am ales sa mor
Din cartea de zoologie învățasem că oamenii nu sunt păsări.
Iar bunica imi spusese despre șerpi că-și leapădă pielea.
In romanele pe care le citeam eu,oamenii aveau aripi.
Și-n casă nu văzusem
lume mută...
închisă în pântece răscolite de boala sufletului...
păgână și uitucă, cu mers aplecat,
încărcată de bagajele conștiinței...
lume flămândă... uitucă...
povești gândite destrămat
despletește-mă tu lume....
lasă-mă să stau aici langă firul apei
curge firul vieții zici?
lasă-mă să dorm sub pietre să îmi fie dor de cer
să mă scald într-o lumină
să mă avânt si-apoi să
PE