La nivel teoretic, am făcut și eu parte din această populație tribală, până de curând, socoti Jory, care mai avea un pic de energie să alerge, deși tot patina pe loc. Un vârtej de praf se formase
Pe cer trec
Biciclete de fum.
Vișinul tace,
Eu tac,
Dialog mut.
Coroana dispare,
De sus în jos,
Întâi,
Cele mai însorite
Frunze, au coborât sau
Au plecat cu vântul.
Frunzele
Dimineață arctică.
Din sala murmurelor în
Culoarul liniștii,
Poarta e mută, neagră,
Izvor de întuneric.
Mumificarea de peste noapte
În acceleratorul de secunde.
Bandajele cad din
Bat câmpii iar, constată Eh Oh Haralb. Văzu soarele scufundat în cafea. Bău, sorbi.
Berzele pozau, orhidee într-o ikebana, pe roata lor mare din paie uscate, instalată deasupra stâlpului din
Gașca îl mătura cu privirile.
Îi venea sa bată în retragere. Alde Născut-Malefic îi făceau pielea de găină. Inspiră adânc, se adună, și bătu la ușă. Peretele păstra amprenta unei sonerii. Cioc-cioc!
Jory se vântura prin curte, cu o mână fermă și alta bleagă la spate, echipat de scandal, în blugi retezați deasupra genunchilor, din care atârnau ațe, și un tricou uzat cu mici găurele, prin care se
Într-un demult imemorial mi s-a povestit un vis în care am rămas.
Sinuosul tobogan pe care îți scuipi măruntaiele, al memoriei,
Paleo-senzația de scufundare accelerată,
Bodyguarzii nopților
Jory socoti că o evadare temporară pe fereastra camerei din fund, care dădea spre curtea orătăniilor, era bine-venită, căci de acolo începând avea opțiuni variate: mai multă evadare, în multiple
La o privire mai atentă, Grațiel descoperi detalii îngrijorătoare, care complicau lucrurile. Pe banchetele din spate se afla un arsenal excentric, surprinzător. Mai întâi, un cufăr cu medalii,
Rablele lui Duze s-au stricat, recent,
Turbopompa cu lapte și miere.
Aici, în vivariul danubian,
Găsim wombatul visător, în ring oniric.
Centurionul descărnat din mijlocul
Prima lamă e subțire și lungă,
Se învârte iute, aleargă după
Secunde, le retează, ele cad,
Se fac praf, se fac pulbere.
Altfel, din ceas, timpul ar tot crește și
În loc de-nu e timp!- am
Partea I
Întoarcerea lui Mamasboi Yomisdanus
1.
Neînfricatul ursuz tomnatic
Mottocultura
"Adevărul există! E o minciună utilă."
Apoftegmă lansată de Poftel
Mai e timp, calculă Jory.
Zdruncinătura îi stresase genunchii peste măsură, iar oasele lungi se cam hâțânau în țâțâni.
Jory știa că este urgent să intre la adăpost într-o curte bine izolată, unde
Organul lăsase în urma lui o bandă stridentă galbenă cu negru, pe care scria Nu treceți! Organul, și care proteja laptele de cei însetați. Cu spatele la scenă, doi inși studiau solul înzăpezit.
-Sigur ne cunoaștem. Trec lunar pe aici. Să v-arăt ce am!
-Dar vă rog, zise doamna, cu emoție.
Grațiel așeză geanta în ciobul de lumină aruncat din hol peste umerii clientei sale. Se lăsă pe vine,
I se părea că se zbate inutil, ca o pasăre invitată la ciorbă de un satâr. Dacă vrea, intră, îi suna un ecou în cap. Văzuse la TV că nu există obstacol pe care Tiranovulpea să nu-l poată depăși. Pe
Omul din fotoliu privește vitrina.
Din vitrină, bibelourile îl privesc.
Un delfin arcuit, un cal cabrat.
Un elefant înfierbântat.
Un Eros cu aripi prea mari,
Cântând la vioară.
În
N-avem vreme.
Un robot industrial, o vacă mare, varsă gumă și plastic, gumă și plastic.
Obiectul cucerește și proliferează. E tot ce știe, e dogma lui. Înghițitor de spațiu, de timp.
Jory se
1.
Am fugit când au însemnat inorogul
Cu fierul roșu.
Am supraviețuit un timp
Din reziduurile memoriei.
Cel mai mult îmi lipsește lumina
Dinainte de catastrofă.
Bah! orașul slut,
Se trezi târziu, obosit de emoțiile nopții. Vedea pe fereastră lumea murdărită de galben din cap până-n picioare. Soare-spoitoru! Până și verdele coroanelor, sau albastrul de deasupra lor, avea pete
Cu amfore la picioare,
În care vinul e praf aromat,
Mumiile poeților visează lumea,
Predică voci stinse de vânt uscat:
Metafore amfore cu nori sagotieri,
Și fierăstraie voltaice,
1.
Fereastra, străveche fotografie,
Caleidoscop de vortexuri îngălbenite,
Vis de multicolore mucegaiuri,
Dincolo de care savantul fericirii,
Se sacrifică pentru cobaii săi,
Nimic, niciun efort
Dincoace de gard, la adăpost, Jory dădu să respire ușurat, dar ceva îl împiedică.
Pe toți maniacii! Meșteri! zise Jory în forul său interior.
Mintea lui Jory, de această dată, comentă și ea
PI