Poezie
Blestem
2 min lectură·
Mediu
Negre cuțite, foarfeci ascuțite,
Tăiați ața cu care inima mi-ați cusut.
Lăsați-o să zboare spre zări necunoscute
Zbor, doar de păsări călătoare știute.
O țineți în chingi, voi negre cuțite?
Nu credeți că există și vrăji știute,
Doar de baba lui moș Ilie
Din deal de la vie?
La ea am să merg chiar acum.
Dar nu ața să-ți taie, ție, inimă slabă!
Ci pe cel care departe este acum,
Și care te-a părăsit la margine de drum...
să-l facă:
Inima să-i ardă de-o dragoste oarbă,
Zi și noapte odihnă să n-aibă,
La tine să vină cu lacrimi amare,
Și nimeni și nimic, pentru tine din piept iubirea,
Să nu i-o poate smulge.
Iar tu, inimă, speranțe să-i dai.
Și tu ac mare, cu ață de tort
Inima mea s-o coși
Să nu se-nduioșeze de dragostea lui născută din vrajă.
O! tu, frumos trubadur!
Din această vrajă, nicicând să te trezești.
Să stai zi și noapte, în cer să privești.
La poarta casei mele, seară de seară să stai
S-aștepți până când lumina din casa mea
La miez de noapte se stinge
Ca apoi să poți începe a plânge...
Să-ți blestemi dimineața și ceaiul pe care-l bei
Să juri, că diseară la poarta mea,
Tu, nu vei mai sta.
Dar, iată, că-i seară și pașii te duc
Tot mai repede ...
Spre poarta mea.
043.185
0
