Poezie
Dorința
2 min lectură·
Mediu
Dorința
Târzia toamnă frunzele-și aruncă
Și ele-n zborul lor de neștiut se leagănă în vânt
Vrând, parcă,să se-ntoarcă înapoi,
Acolo,unde cald și bine lor le-a fost.
Privesc pe geamul aburit la dansul lor
Și gândul rătăcit spre tine se întoarce.
În ochi-mi, clipele de dor și-mbrățișări
Se trec acum cu un miros de primăvară.
Vrând, parcă, la viață să renască.
Îți amintești de soarele ,
Ce razele spre noi le trimitea?
La el, noi muți priveam.
Cuvintele le aruncam la soare,
Și îl rugam nicicând să nu apună,
Dar el deodată s- închis
De parcă bănuia,
Că tu, ești cel, pe care demult eu așteptam,
Tu, un policandru de stele , mici,strălucitoare
Ce trebuia să strălucești
Și azi și mâine și mereu,
În viața-mi lipsită de noroc.
Tu,soarele meu drag,
Ce ziua-mi luminezi,
Atunci ,pe el tu mi l-ai dat
Deși în drumul tău spre întuneric,
Eu îți simțeam durerea
Cu care tu te închideai.
El, azi nu este...
S-a stins văzând că el,cuceritorul,
Vrând să te-nvingă,
Învins a fost.
Nemuritor ca tine se vroia
Uitând că pământenii au gânduri de iubire plini.
Și el s-a-ndepărtat cu pași-nceți
Târându-și lacrimile de dor, de moarte...
Toamnă târzie e acum,
Și eu,
Arunc spre el cortina din mătase de uitare.
Și mâna ție îți întind,
Cerșindu-ți iar, pe cer, tu să apari,
Să strălucești ca-n ziua de atunci,
Când, trist te retrăgeai
Crezând că sufletu-mi, demult pierdut,
Plin de iubire,el era.
Mai răvășit ca niciodat mi- e sufletul acum,
Și ție-ți cer în suflet să pătrunzi
Să-l încălzești cu raze mici de dor.
033.317
0
Pui tot sufletul plin de dor, în versuri ce încălzesc cititorul.