Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele

"-Am terminat. ………… ? Înţelegi? Sunt bulversată. Această ultimă parte, pe care tocmai am terminat-o, este ceva pământean, totuşi, ceva ce eu pot digera, pot înţelege. Cred totuşi că eu sunt un om prea normal, fără trăiri sufleteşti profunde, fără singurătăţi bolnăvicioase, fără căutări imposibile, cu probleme pământene, gen financiare, partener de viaţă bolnav, copii plecaţi în lume, boli de bătrâneţe tratabile, prieteni care trişează, probleme profesionale care generează stres în cantitate suportabilă, zile în care plouă deşi ar trebui să fie soare şi invers, maşina care se strică exact când trebuie să plec la şedinţă şi cred că mai găsesc dacă mai vreau. Sufletul meu este fisurat şi lipit cu bandă adezivă, sunt zile în care nici nu-mi amintesc de el, uneori îl uit pe noptieră, mă trezesc târziu că nu l-am luat cu mine, sunt zile când chiar mă bucur că nu-l am la mine pentru că m-ar durea atât de tare încât nici SMURD-ul nu mi-ar fi de folos. Poezii ca cele pe care le-am găsit aici mă fac să-mi caut sufletul, să-l iau în căuşul palmelor, să-l scutur de praf şi să-l apropii de obraz pentru a-l pune în contact cu căldura lacrimilor şi bucuria emoţiilor. Nu sunt eu cel mai bun ajutor în munca ta de scriitor. Şi tu esti pesimist, încrâncenat, cu o cantitate prea mare de ură, cu o doză substanţială de dezamăgire, cu probleme personale nerezolvate, cu experienţe triste în viaţa sentimentală. Prea mult NEGRU. Cred că ai nevoie de nişte lavabilă albă ca să mai deschizi culorile. Dacă vrei îţi stau la dispoziţie. Prietenii pot fi şi buni şi optimişti şi disponibili şi bine intenţionaţi şi fără să ceară nimic în schimb. Tu şi personajele tale ştiţi cumva să oferiţi fără să cereţi? Toţi vreţi ceva la schimb. Ce dragoste este asta? Ce înseamnă să iubeşti şi să ceri ceva pentru a iubi? Ca şi prietenia, dragostea înseamnă “OFERTĂ”. Poţi să mă contrazici cât vrei, eu aşa gândesc ACUM. Cât timp a durat conversaţia virtuală cu Doria , v-aţi văicărit amândoi de distanţă. Distanţa se şterge în timp dacă simte că nu vă poate împiedica să fiţi împreună. Cred că te urmăreşte un blestem şi femeia potrivită ţie, te ocoleşte(încă). Maria va reveni? Ce se întâmplă cu ea? Vorbim când vrei." A aşteptat un pic în linişte, şi-a aprins o ţigară, spunând calm, potolit, fără exaltarea anterioară. - Cât de mulţi suntem cu sufletele fisurate, cum spune prietena ta, şi peticite în grabă fără nicio şansă să ţină. Până la discuţia de anul trecut cu tine aveam convingerea că poveste ca a mea nu mai are nimeni, apoi mi-ai spus povestea ta şi deja am făcut un pas înapoi, iar zilele trecute, citindu-i gândurile Mariei, m-am retras în totalitate în mine, hotărât să nu mai povestesc nimănui, nimic din viaţa mea, înainte de a-i asculta povestea lui. Acum mai primesc o lecţie scurtă de la această femeie, oricum sunt mult mai împăcat cu mine însumi, şi pe Maria chiar aş vrea să o cunosc. - Încă nu ai auzit totul, stai să vezi, ascultă, i-am spus, deschizând un alt fişier. La câteva zile mi-a trimis încă ceva: "Dragul meu prieten, Mă simt deosebit de încântată ştiind că părerea mea contează atât de mult pentru tine. Am un singur regret şi acesta este că nu pot să-ţi aloc timp pentru discuţii mai “ample”, discuţii care te-ar ajuta să gaseşti soluţiile cele mai bune pentru materialele tale. Bănuiesc că este greu să fii singur cu tine, cu gândurile, cu emoţiile, cu sentimentele şi trăirile tale. Singur e bine uneori, dar sunt momente când singurătatea doare îngrozitor şi mai mult de atât în unele momente poate fi teribil de “zgomotoasă”, poate să urle şi să te aducă în pragul nebuniei. Când citesc scrierile tale, îmi vine şi mie să scriu, dar gândindu-mă cât de talentat eşti tu revin la citit şi mă rezum la atât. Din păcate sau din fericire am nişte experienţe de viaţă care poate ar merita povestite, numai că sărăcia vocabularului meu şi lipsa talentului “ scriitoricesc” nu-mi dau posibilitatea să le pun la dispoziţia unor cititori. Legat de tine, vreau să cred ca într-o zi va răsări soarele şi pe strada ta şi vei redeveni măcar în parte optimist, cu doza ta de veselie şi cu râsul tău sănătos, de om care ştie să râdă frumos de el şi de alţii, de bancuri şi glume, de situaţii şi întâmplări comice. Indiferent cât de grea este în acest moment viaţa ta, indiferent câte încercări ai de dus , râsul ar putea să te ajute să treci mai uşor peste. Poate că îmi vei spune "să plimb ursul", că astea sunt aiureli de-ale mele. E problema ta dacă gândeşti aşa, eu nu mă supăr pe tine, pentru că prietenul adevărat este langă tine şi rămâne lângă tine chiar dacă îl trimiţi la plimbare, îl scoţi pe uşă şi intră pe geam. Aşa m-am gândit să fac şi eu cu tine până când vei trece peste perioada asta neagră şi vei reuşi să zâmbeşti , pentru că vei găsi un motiv cât de mic în mintea ta care să te facă să uiţi negrul. Ai o mie de motive să te simţi privilegiat şi norocos. Nu te lăsa influenţat de personajele tale şi de cei care le-au inspirat. Tu EŞTI altfel. În primul rând eşti un bărbat deosebit, inteligent, sănătos, care poate să clocotească de viaţă, dacă vrea (vrei? – întreabă-te). Eşti un bărbat care are toate calităţile şi nu contează că în acest moment TU CREZI că nimeni nu le vede. Cine trebuie să le vadă şi să le aprecieze, să fii convins că le vede şi le apreciază. Dar TU trebuie să fii conştient de valoarea ta. Zambesti? E bine. Asta am şi vrut, deocamdată. Nu-ţi spun că eşti frumos, pentru că din punctul meu de vedere nu eşti, dar nu contează prea mult părerea mea în acest domeniu. Îţi spun însă că eşti un bărbat “bine” pentru vârsta ta. Nu îţi fac avansuri, nu uita că sunt mai bătrână decât tine şi tocmai faptul că am “experienţă” în plus îmi dă dreptul să te analizez aşa. Şi apoi consider că-ţi sunt prietenă şi mi-am luat deja acest drept. Apoi, ai talentul de a radiografia sufletele, lucru pe care atât de puţini oameni pot să-l facă. Şi mai mult, cei care pot să-l facă sunt cu siguranţă ALEŞII sorţii. Eşti un om care se descurcă singur în orice situaţie, nu mori de foame, ştii să ai grijă de tine. Vezi frumuseţea în fiecare clipă şi ar trebui să zâmbeşti fiecărei flori (chiar de soc) , fiecărei frunze, fiecărui nor, fiecărei păsări, fiecărui om întâlnit pe stradă, fiecărui gând care-ţi vine în minte pentru cartea ta, fiecărei emoţii pe care o simţi când auzi o melodie, fiecărei dureri pe care o conştientizezi (pentru că înseamnă că eşti viu!!!!!!), Mai vrei? Mai am. Mă opresc pentru că vreau să ştiu dacă ai zâmbit măcar o dată citind ce am scris." - Scrie bine prietena ta şi sunt sigur că te place. Spune-mi te rog, sincer, eu cum scriu? - Slab, scrii slab, dar povesteşti excepţional! Şi mai e un lucru la tine ce-mi place la nebunie, viaţa ta din cap în coadă este un film de cea mai bună calitate, are de toate în el, amestecate, trăite cu pasiune, fericire, trădare, tragedie, regrete, tăceri ce trec peste decenii fără a se cere şi a se oferi vreo explicaţie, suişuri şi coborâşuri la fel de periculoase, gingăşie şi dezgust, romantism desuet şi realism crud, bucurii şi suferinţe, toate acestea înpletindu-se în jurul firului central, povestea neîncheiată a doi oameni, Cristian şi Veronica, poveste al cărei sfârşit aş vrea să-l ştiu, de fapt aş vrea mai mult să-l pot crea eu însumi, după sufletul meu încărcat cu toate cele adunate în timp, obosit poate de prea multe aşteptări şi căutari neîmplinite. Tare aş vrea să fie ca în mintea mea, dar asta ar costa o altă fericire, şi ştiu că nu se poate, la fel cum nu mai pot nici eu să întorc timpul, şi atunci cel mai bine ar fi să ştergem tot trecutul cu buretele şi s-o luăm de la capăt, dar uneori lacrimile ce-au udat buretele timpului s-au uscat, şi viaţa cea veche nu se lasă ştearsă, nu pleacă atât de uşor cum ar fi de dorit, poate chiar noi nu o lăsăm, savurându-ne rănile cu o voluptate a suferinţei. - Mulţumesc pentru sinceritate, întotdeauna am apreciat asta la tine. Ai dreptate, Maria este cea care merită în acest moment toata atenţia, doar ea trebuie scoasă din cuibul ei de pasăre singuratică şi invitată la o întâlnire în trei, mai ales că aceste trei vieţi au pornit întreaga poveste. Cred ca acest adevăr, spus fără echivoc, al precarităţii scriiturii lui, l-a intristat, spun asta gândindu-mă la faptul că nu a mai întârziat mult timp, a plecat, dar eram convins că-şi va reveni, mai ales că voiam să iniţiez acea întâlnire în trei, eu, el şi Maria. Între timp, schimbul de mesaje cu prietena mea a continuat, ştiam de câţiva ani că poate să scrie foarte bine, eram convins că are har, dar nu avea curaj. Am reuşit în acele zile să o fac să-şi descătuşeze cufărul cu simţirile cele mai alese, spuse în cele mai frumoase cuvinte.