Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele

- Faptele, faptele dor cel mai rău, realitatea arde până şi memoria, se prăjesc neuronii de câte ori mă gândesc intens la acele zile, spun zile deoarece drama s-a consumat în câteva zile, în esenţa ei cea mai profundă, cu toate că se desfăşura, de fapt, cu mult înainte de acele zile, şi mult mai mult după ele. Se pare că s-a întâmplat ca de obicei, ştia toată lumea, eu aveam să aflu ultimul, dar nici după ce am aflat nu am vrut să cred, habar n-am de ce, nu voiam să accept şi gata, era prea murdar şi prea umilitor, mai ales, tot ce mi se aducea la cunoştinţă, prin aluzii şi sugestii. Probabil sătui de porcăria aceea, sau din simpatie pentru mine, doi prieteni şi mai ales parteneri de afaceri mi-au spus că Veronica şi-o trage cu şoferul firmei, şi, dacă nu cred, să merg la orele ... la adresa ... să mă conving. Nu mai puteam ignora situaţia, şi, deşi nu le-am dat dreptate, m-am ascuns aproape de blocul în care se întâlneau, înainte de ora întâlnirii, aşteptând cu inima grea desfăşurarea evenimentelor. Veronica a apărut ceva mai devreme, a intrat în scară, am aşteptat vreo două ore, am văzut-o ieşind, am rămas să-l văd şi pe el, a ieşit la câteva minute, suferinţa s-a instalat în mod grosolan în inima mea, şi azi este tot acolo, conştientizarea faptelor mă făcea inert, faptele parca nu aveau loc în inima mea, în mintea strânsă, chircită de durere, nu-mi venea să urlu, nici să lovesc, doar respingeam cu inconştienţă adevărul evident al faptelor, poate dintr-o nevoie umană de autoprotecţie. - Cunosc senzaţia, am trăit-o la intensitate maximă, atunci când, cu o viză falsă în paşaport, am fost arestat la vama Borş şi închis în puşcăria din Berettyoujfalu, doar pentru o zi, am primit N.U.P. şi am fost eliberat. Exact aşa simţeam atunci, de fapt după evenimente mi-am conştientizat senzaţiile, simţămintele mi s-au dezvăluit mult după acele ore de groază. Ai dreptate, suferinţa s-a instalat în inima mea, în acea noapte, şi-a făcut culcuşul pe termen lung, şi acum, exact cum simţi şi tu, este tot acolo şi nu va pleca vreodată, nimic nu o va putea scoate afară din cuibul ei. Eram inert, golit de gânduri, poarta sufletului era închisă pentru orice, în afara suferinţei brute, cu bocancii murdari a intrat durerea la mine în inimă. Eram obosit, sfârşit, nu voiam să văd pe nimeni, îmi era ruşine mai ales de mine, sufeream, şi atât... - Sunt convins că ai înţeles, bănuiesc ce ai trăit atunci, vom mai discuta despre asta, dar acum îţi povestesc mai departe, simt că pot şi vreau să fac acest lucru. M-am întors acasă după mai bine de trei ore, ea nu era încă ajunsă, nu-mi găseam locul, şi, când a intrat în casă, i-am spus: - Ştiu de unde vii! De ce cu el? De ce?! - Nu ştiu despre ce vorbeşti! Nu mă interesează! Nu vreau să aud nimic! a urlat ea, luându-şi haina ce abia şi-o scosese, trântind uşa şi dispărând în noapte. Atunci, în acea seară de toamnă, s-a sfârşit totul. Aşa simt şi acum, ştiu cu certitudinea dată de trecerea timpului, după atâţia ani. S-a întors abia a doua zi, dar drama ei abia începea. Lucram pe două firme diferite, fila de cec fără acoperire emisă de ea şi neonorată la scadenţă, a generat tot tăvălugul ce avea să o ducă într-o zonă periculoasă a infracţionalităţii economice. Din aceleaşi motive, necunoscute mie, avea să-şi irosească şi ultima şansă de a se salva. I-am dat banii cu care ar fi putut să evite dezastrul ce avea să urmeze, şi, într-un moment de inconştienţă totală, i-a cheltuit cu amantul, neacoperind valoarea filei de cec, procesul mergând mai departe, sentinţa neputând fi alta decât închisoarea, pentru înşelăciune. A găsit o soluţie, aparent salvatoare, nu s-a mai întors acasă din Bucureşti, unde se pronunţase sentinţa definitivă, a plecat la Budapesta, şi apoi în Italia, după cum aveam să aflu mai târziu. Ajunsese o condamnată fugară, căutată de Interpol, nu aveam să mai aflu despre ea nimic vreme de mai bine de şase ani. A muncit ceva vreme în Italia, apoi a intrat în Irlanda, unde în scurt timp avea să-şi găsească un loc de muncă bun, bine plătit, dar era străină şi neîmpăcată cu destinul. Şi-a dorit şi copilul lângă ea, a reuşit să-l ducă în Germania, între timp ajunsesem şi în Europa, ea rămânea pe mai departe o infractoare, glasul sângelui o chema să-şi ducă destinul până la capăt, băiatul era în Germania, ea împreună cu concubinul voiau să treacă din Irlanda în Germania, au fost legitimaţi şi ea arestată şi trimisă sub escortă în ţară, unde avea să-şi ispăşească pedeapsa, cu câteva luni înainte de prescrierea faptelor. Poate Dumnezeu nu uită, aşteaptă cu multă răbdare să ne dezvăluim sufletul, şi, când se lămureşte, decide ceea ce este drept. - La o vreme după momentul ieşirii din închisoare, am întâlnit-o, s-a întors în oraş, aştepta să treacă perioada de anulare a drepturilor, să-şi poată face iar paşaport şi să plece înapoi în Irlanda. Prietenul ei a muncit la noi în firmă, eu i-am oferit ei acel post, dar mi-a zis că el are mai multă nevoie de muncă, de fapt ea era prea zdruncinată psihic pentru a putea să muncească. Au ramas în ţară mai puţin de un an de zile, apoi au plecat amândoi în Irlanda. - Unde sunt şi acum, ea recăpătându-şi locul de muncă. Câştigă foarte bine, îl are şi pe băiat cu ea acolo, mai vorbim la telefon din când în când. - Asta n-o pricep, dar deloc n-o pricep, după tot ce ţi-a făcut, tu mai vorbeşti cu ea la telefon... - E copilul, despre el vorbim, s-a scuzat, într-un fel vinovat. - Nu-i adevărat, copilul vostru e bărbat, a şi divorţat o dată, nu ăsta e motivul! - Fiecare cu felul lui de a trăi suferinţele... - Au trecut zece ani până în momentul executării pedepsei şi încă vreo şapte de atunci, tu ce ai făcut în acest timp, care a fost viaţa ta? - Dacă ai timp îţi povestesc acum, cel puţin o parte , începutul libertăţii mele de după despărţire. - Cu mult drag, ascult fără să te întrerup, ştii doar că iubesc poveştile, poveştile de viaţă. - Ştii care este lecţia cea mai importantă pe care am primit-o imediat după ce am rămas singur?... Sunt momente, cum a fost acesta, momente cruciale, în care se reordonează totul în viaţă, parcă s-ar recompune toate datele vieţii, dintr-o dată se schimbă esenţial lucrurile, oamenii din jur, simpatiile şi antipatiile, cine te respectă, te iubeşte de-a dreptul, adevăruri noi, nebănuite ies la iveală, femeile care lucrau pentru mine, ştiindu-mă liber, mi s-au dăruit, mi-au intrat din proprie initiativă în pat, toate ştiau ce face Veronica, doar eu nu, îmi luasem o garsonieră cu chirie, îmi păstrasem o parte din afaceri, mult mai puţin decât îi lăsasem ei, prostia asta tu să nu o faci când veţi ajunge la partaj, aveam bani suficienţi cât să-mi permit o viaţă lipsită de griji, jucam la bingo, femeile erau atrase de banii mei, poate şi de mine, oricum nu a trecut foarte mult timp şi mă cam săturasem de viaţa asta, când, o copilă, fată săracă ce muncea pentru noi, a venit într-o seară la mine oferindu-mi-se cu totul, spunând că ar vrea să rămână definitiv la mine. Frumuseţea şi tinereţea ei m-au cucerit, sinceritatea cu care s-a oferit o făcea de nerefuzat, aşa că aveam să trăiesc vreo trei ani de bucurii dincolo de orice închipuire. Corina, aşa se numeşte copila, avea câţiva ani doar mai mult decât fiul meu, era o femeie foarte frumoasă, Dumnezeu a fost foarte generos cu trupul ei, dar i-a mai dat şi inteligentă acceptabilă, mult bun simţ şi loialitate. Trei ani de zile am trăit parcă într-un film, aveam două roluri principale într-o poveste despre o lume din care eu aveam să ies în scurt timp, şi în care ea, dintr-o pasiune dublată şi de nevoia unei vieţi decente, tocmai intrase. Spun că era inteligentă deoarece şi-a jucat rolul cu mult talent şi putere de convingere, poate şi din dragostea ce mi-o purta, atât cât se putea de la o copilă cu jumatate anii mei. Am organizat o întâlnire cu prietenii din liceu şi facultate, în oraşul meu natal, era prima după dobândirea noului meu statut de soţ înşelat şi candidat la divorţ, voiam să demonstrez că sunt bine, neafectat de evenimentele din ultimul timp, am trimis-o pe Corina înainte la locul întâlnirii, îmbrăcată ca o divă, a interpretat perfect rolul asistentei domnului, care fiind foarte ocupat, întârzia puţin, am apărut şi eu după un sfert de oră, timp în care Corina a fost de neabordat, dupa ce mi-am îmbrăţişat prietenii, timp în care ea stătea în picioare, în spatele meu, s-a făcut nevăzută mergând în cameră, doar insistenţele prietenilor mei care erau puternic impresionaţi de asistenta mea m-au determinat să o chem şi pe ea la petrecerea noastră masculină. Avea să fie răsfăţata tuturor, a celor patru spun, dar rezervată şi tocmai de aceea superbă. În intimitate eram doi îndrăgostiţi nebuni, dezlănţuirea era totală, eu eram atras de frumuseţea şi tinereţea ei, ea, după cum avea să-mi mărturisească, se simţea în siguranţă totală cu mine, mă şi plăcea destul de mult, spunea că nu-şi doreşte nimic mai mult. Ieşise atât de bine spectacolul cu şeful şi asistenta lui misterioasă încât am permanentizat acest joc, ne-am perfecţionat partiturile, interpretările noastre erau tot mai bune şi de fiecare dată ne amuzam nebuneşte când ne retrăgeam în cameră, după recitalul actoricesc, magistral interpretat. Recream scenele trăite, regizam parcă totul, interpretând şi rolurile surprinşilor din asistenţă. Slăbiciunile bărbaţilor ieşeau uşor la iveală, era şi ceva pervers în mişcările studiate, în privirile reci cu scurte fulgerări senzuale, şi tot acest recital actoricesc era întărit în expresivitate şi pus în valoare cu o forţă uriasă de ţinutele ei, special alese de amândoi, impecabile şi provocatoare în acelaşi timp. Rochiile erau scurte şi mulate, în culori sobre, sau cu elemente transparente, oricum, întotdeauna exista ceva provocator, greu de atins. Peste rochie avea de obicei un articol de îmbrăcăminte maxi, păstrat cât mai multă vreme, momentul dezvăluirii frumuseţii ascunse fiind ales de mine şi comunicat printr-un cod stabilit din timp. - Încercai să uiţi ceva rău şi urât! Iartă-mă, dar nu am putut să nu-ţi spun asta. Te îmbătai zilnic cu senzaţii tari, voluptoase, în lume eraţi actori profesionisti, manipulatori ai dorinţelor sau chiar frustrărilor celor din jur, te răzbunai de fapt pentru tot ce te-a lovit şi în intimitate te regăseai ca iubit proaspăt şi neînşelat. - Cred că ai dreptate, şi eu m-am gândit de multe ori la acea perioadă, eram precum un adolescent revoltat şi neîmplinit. Trăiam, la cote înalte, senzaţii nemaitrăite vreodată, sunt sigur acum că diferenţa de vârstă era factorul determinant. - Fiul tău ce zicea în timpul ăsta? - Era solidar cu mine, oricum maică-sa lipsea, dar mi-a dovedit în câteva situaţii că este alături de mine. Din păcate el a suferit la fel de mult, fiind la fel de singur şi abandonat de amândoi. - Cum s-a terminat aventura cu Corina? - Aventura... spui tu, poate, dar uneori cred că a fost mai mult de atât, am fost un privilegiat să trăiesc trei ani din viaţă cu această copilă incredibilă. Poate s-a consumat puterea mea şi a ei de a depăşi incompatibilitatea importantă dintre noi, pe langă vârstă mai era şi nivelul de instruire, nu era o fiinţă proastă, dar universul ei era limitat prin însăşi educaţia de care a avut parte. După despărţire s-a căsătorit şi a plecat în Italia, munceşte, are şi copii, nu mai ştiu prea multe de ea.