Poezie

nimeni… nu sparge salcâmul

2 min lectură·12 ianuarie 2012

Mediu

e aproape 20:12 și un an nou își caută

deja de lucru prin ochii mei. gata.

cea mai frumoasă femeie și-a pus bocancii

aceia normali și bătucește cărarea de zăpadă.

nimeni nu știe unde mergem.

nimeni nu știe că adesea reformulez

și devorez un trup care fix își așează soarele

pe degetul mare de la mâna stângă.

nimeni nu știe că așa a fost dintotdeauna.

cu mâinile pline de realitate

orice om ar evolua exact ca un autobuz.

ar fi o navetă care timp de câteva secunde

ar povesti coșmaruri trăite

alături de alte stele din cosmos.

singura soluție e să mă deplasez spre dreapta

unde este o parcare

în care caii fumează malboro lights.

faptul că-mi așez capul peste umerii albi

nu înseamnă că deja inima mea

își scoate la licitația imaginile nasoale.

ninge. și pământul destul de monoton

se gâdilă ca un stejar prima dată în vânt.

continuu să cobor cărarea de zăpadă

când un mesaj promoțional scoate sunetele unei broaște.

nu vreau să fiu răutăcios. dar, de ce-l apucă bâzâiala

tocmai când mă arunc ca un porumbel

în cerul acestei femei. ascult sâsâitul fiecărei clipă de viață

și mă dezmeticesc atunci când mi se arată

că așa am trăit mereu. aerul vrea să intre zgomotos

în lumea mea invizibilă. dar înăuntru, nu e decât o felină

care intră în comă mâncând vorbe.

ninge… și-ți cer iertare că salcâmii

își scutură din greșeală albul metalic.

001.498

Paul Gorban. “nimeni… nu sparge salcâmul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-gorban/poezie/13998210/nimeni-nu-sparge-salcamul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.