Poezie
poeme karmice (17 – ziduri și uși)
1 min lectură·
Mediu
toate ușile mă înspăimântă
nu e ca la douăzeci și cinci de ani
când ai o clipă de răgaz
trebuie să intri să spargi cu genunchii
ghearele morții cuibărită în etajele blocului
dincolo de ușă e o prăpastie cu flori cuminți
rostogolite în călimară
e o amintire care întotdeauna vine
ca o credincioasă și-mi privește palma
o sărută își face cruce de trei ori
se apleacă și face mătănii
practic îmi punctează moartea insintentă
al cărei vuiet ca un joc viclean umblă prin lifturi
iată sfârșitul întreaga omenire se urmărește în tăcere
cade cu brațele plăpânde în fața unui toc de ușă
de afară dintr-o fântână arteziană sfântul duh
se resemnează și zboară spre gurile încă
adormite la balcoane eu împlinesc dragostea
cu cele zece porunci și trec dintr-o parte în alta a ușii
proaspăt ca o femeie copleșită de iubire
zidurile bătrâne îmi arată cât de lacomă
e iarna în care zăpada spre cele cerești se topește
003.241
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Paul Gorban
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Paul Gorban. “poeme karmice (17 – ziduri și uși).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-gorban/poezie/13963884/poeme-karmice-17-ziduri-si-usiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.