Poezie
altar de câmp
2 min lectură·
Mediu
gările sunt universuri nestatornice
în care sufletul își caută casa
în care inimile se tăvălesc nebune
pe trupurile care zac tot timpul pe linii
ultima dată în cafeneua gării
am văzut un sicriu ce ținea de mână un bărbat
o mamă care se uita la fereastra șarpelui de fier
spre fata ei devenită femeie cu pântecul
scos ca o scorbură în-afară
un soare care urca în tren
ostenit de bătăile grațioase ale păsărilor unei zile
o umbră cu barbă și fluturi de zăpadă
care-și băuse în câteva secunde cafeaua fierbinte
și corpul ei grațios peste clapele
unei pianine ce torcea ca un veșnic animal
atunci m-am îndrăgostit de gara himerică
de locul în care timpul părea să-și scoată singur
lejeriile putrezite atunci m-am apropiat de cei care
vâslesc în aer corăbiile iubirii și am tresărit mistuit
ca o idee în brațele ei euforice
atunci mi-am dat seama că port de la strămoșii mei
patosul aprins al unei întemeieri
*
acum o ceață ca o cămașă îmi acoperă trupul
și ascult degetele ei cum se lovesc de păsările
albe ale pianinei stau ca o piatră în care un bust
își face loc să crească în pământ și număr fecioarele
care trec dezvelite prin fața trenurilor vechi de plumb
asemenea unor altare de câmp
033.525
0
numai bine,
alex