Alt spectru

Acum am să te învăț să vezi altfel,
să trăiești cum văd eu trăirea,
în alte culori și în alte spații,
irizații străine ție până acum.

Am să încep cu roșul vieții,
cu patima
ce se deprinde din roșul labirint al trandafirului,
fragilul loc unde ne petrecem curcubeul,
de la nașterea violetă la moartea aurie.
Da,
ea viața, roșie,
sângeroșie,
pe care alții o percep un fel de gri,
culori amestecate în monocromia plictisului,
a învinsului.
Și ea e luptă,
luptă plină,
îndârjită,
fericită.
Da,
căci roșul este cea mai fericită culoare,
ea șade pe mac
și pe tăișul sabiei,
mereu lucie și proaspăt umezită,
pe buza femeii de tine iubită,
pe dedesubtul sânului ei ce palpită.
Rosul apusului și al răsăritului,
a pentru altul muritului.
Și cât de roșu ți-aș mai putea vorbi,
povesti!

Despre iubire îți spun că-i albastră,
neapărat albastră!
Așa, o plutire,
o nemurire,
un abandon și o libertate,
aparte,
ce numai iubirii ii este dat să strălucească,
așa albastră,
măiastră ca steaua din cer
sau nu-mă-uita-ua sădită în glastră.

Cât despre moarte?
Este aurie
și cât se poate de vie!
O să vină și pe la tine,
că nu se poate ea abține,
să nu strângă,
nătângă,
tot curcubeul,
tot spectrul
ce l-ai trăit din violet până la ea,
cu secunda,
cu metrul,
cu pasul
ori cu glasul nemuririi,
cu care ai s-ăi faci în ciudă auriu,
luminiu.
Sinucigașă nătângă moartea asta,
de vrei s-o faci tu nătângă.

Cam atât am avut de spus despre culoare, d
espre ce nu mă doare.
Deschide ochiul tău policrom
și separă-ți lumina cum vrei tu,
eu mă duc să ațipesc auriu,
încă viu.

Pan
23.08.2002





Cu multumiri Claudiei pentru idee