Parfenie Iliieas

Târziu înflorise păpădia în fața Casei tale Covorul ei se cobora agale La vale spre banca din Grădina publică Unde toată iarna Îți cantam Din poeziele stelelor Pe imașul incolor... Și

De ce-ai apărut Atât de târziu Când Bruma se așează Și-și face culcuș în pletele Mele Și ele devin Grele...Grele...Grele... Atât de târziu Doamne...Doamne...Doamne... Atât de târziu Și

Strângeai de pe-o creangă Cercei de cireșe Și Se dizgolise o mâină Ca Mâina Miresei... Și buzele tale Pline de suc De Cireșe Erau dulci Si frumoase Ca visul Miresei... Te-ai

Paradisul e viu E viu Și Aproape... Așteaptă cuminte Așteaptă Și Caută... La Porțile Raiului Te aștept... Cu toate dorințele strânse La Piept Cu toate cărările Pierdute ne

Eva... E-Va... E-V-A... De la Adam... Și Eva... S-a Început... Și se v-a termina Tot Pînă la Eii... Din adâncimea gândurilor La Mine Să Vii Preacurată Și să mă alini Cu pletele

Fericire e și covorul verde Împresorat cu Păpădie de aur Ca Galbenii aruncați În fața Miresei... Care pășește spre Fericire Și Veșnicie... Și erau frumoase în această Armonie de Verde

Trecutul nu știe de timp și nu știe nici de mișcare el pur și simplu Doarme... Căci nu are Valoare pentru cel care n-are O viziune Clară... El zice Trecutul??? Nu

Prin lume Prin creștete de Munte... Pe cruce... Prin lunce... Te-au aruncat Pe Lumea Asta...E... Fiecare Cu cărarea sa... În Lumea asta nemuritoare Și Distrugătoare... Fiecare cu A

Stelele frumoase Pe cerul Care era Afumat de durere... Așa a fost... Cu Viața Stlelelor... Se au născut foarte departe Una de Alta... Și parcurgând distanța mare Una a fost

La crâșma din sat Ieri am Picat... O sută... De... Grame... Și mi-ar fi fost de ajuns Un Cinzeac... Dar așa au rămas în prag O sută de grame Și Anii Tot mai scad... Din suta

Oare cine nu dorește Să aibă In viață Și în suflet Un pic de Profunzime... Și se mai spune printre oameni Că Ochii sunt Oglinda Sufletului... Și Ochii Tăi Și programa pe care o

Eh... Viață viață viață Nu a rămas nici o Urmă... Din urmă... Doar găinele Scurmă scurmă scurmă... Nu a rămas nici o Urmă... Din urmă Și-au croit durerile Printre

Frunza ofelită jos Lipită de Asfaltul Nemilos... Am călcat mai ieri o Frunză Din arțarul de la târg Cu ciubota mea de Kirz Și de-atuci împăturită Frunza În al meu suflet S-a

Munca mea îi nebună tare Nimărui Nu-i de Folos... Numai eu o știu că Doare Și te taie pînă la Os... Munca mea nu dă Parale... Și nu aduce Popușoi Și nici brânză și Nici Sare Și

Nimic... Încă un pas... Și e Prăpastie... Încă un pas și e Nimic... Doamne iartă-mă de o Șoaptă... Iartă-mă căci sunt nevinovatul Piti-C... Încă un pas Încă o veste Poate nu e atât de

Ah... Tu ai plecat cum Pleacă toți Poeții Cu capul sus Ne-îngenunchiat Așa te v-or ști Și Crengile Vieții... Când au urlat la tine cei Ce-s tari În răutate neagră Tu ai tăcut și

Ei şi de ce nu te+ai urcat În cabină Acum iată sunt nevoit să te ajut Să cobori Din remorcă... Ei şi cum să te ajut... DAcă tu eşti sus

Pe carosabilul colbăit de Atâta nisip şi zgură... Din cand în când treceau cu viteză mare Automobile şi camioane Iar tu şedeai pe prispa

Tristețe urlă acuma tu Căci încet... Încet-încetișor Eu Alunec în Mocirlă... Și n-ar fi el atât de Greu- Ușor Atât doar Ca o sfârlă!!! S-a rotungit un an Ne bun Un an Ne bun în toate Și

Tăiați-mă în patru părți În patru părți egale... Și de Vreți Și de Puteți Îmbibați-mă cu Sare... Pe prima parte s-o-ngropați La Chiu(Kiev)în suburbie... Pe-a-doua parte La

Că cocoșul nu e măgar O știe Toată lumea Dar de ce el scurmă În harman O știe și Găina... Dar ce prezintă un Critic Literar Nu știe nici Vecina... Ei și să fie și mai clar nu mai

Se așternuse bruma Prin frunzele de nuc Și zilele rămase Îmi număra un Cuc... Da... Harnic a fost Cucul De mult ne-am despărțit Și azi umbrește Nucul Sărutul... Cărunțit... Și azi mai vin

Umbrele umblă Se plimbă agale Și picură sările Apuse în stoluri de ploaie... O...Doamne...Doamne...Doamne... E greu să tot aștepți Doar... Nu mureai de foame Și nu aveai să pierzi... A fost