Poezie
Vitralii
1 min lectură·
Mediu
Îmi tremură gândul.
L-am zărit azi-noapte pe nevăzutul,
Neauzitul mi-a șoptit la ureche cântecul său.
Cel mai profund sentiment al meu e opac.
E ca un vitraliu:
Tandru și amețitor,
În care se joacă lumina pe culori de inimă,
Dar nu pătrunde: se oprește afară, să admire imaginea de sfânt.
065.148
0
În poezie, poeta creează un joc de cuvinte , respectiv de imagini \"nevăzutul\", \"neauzitul\", vitraliul de obicei fiind receptat de cititor ca o multitudine de culori, reducând totul la ludic.
Finalul mă așteptam să continue linia de început al poeziei, dar este diluat de banalitatea idei. În literatură întunericul în sentimente apare des. Penultimul vers este puternic și încheie ideea.