Presă
Concursul de Poezie \"Ana IL\"
Ediția I, Brașov, 2008
2 min lectură·
Mediu
În memoria scriitoarei Ana Il, membră a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Brașov, Editura Dealul Melcilor organizează Prima Ediție a Concursului de Poezie „ANA IL”.
Concursul se adresează creatorilor de poezie nedebutați în volum. Participanții la concurs vor trimite maximum 10 (zece) creații în versuri, însoțite de un motto, într-un plic, cu mențiunea „Pentru Concursul de Poezie ANA IL”. În același plic va fi introdus un alt plic închis, cu datele de identificare, pe care se va regăsi motto-ul.
Lucrările vor fi trimise până la data de 1 august 2008, data poștei, pe adresa: Brașov, Str. Dobrogeanu Gherea nr.77, bl.B5, ap.4.
Marele Premiu va consta în publicarea unui volum de versuri la Editura Dealul Melcilor, în termen de un an de zile de la decernarea premiilor, 22 august 2008.
Juriul va fi alcătuit din personalități ale vieții culturale brașovene.
Ana IL este pseudonimul literar al Corneliei MOCANU.
Cornelia Mocanu s-a născut pe 5 august 1957 în Bușteni, judetul Prahova. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București si a lucrat ca psiholog la Sanatoriul Climateric de Nevroze, Predeal.
A debutat în anul 2000 cu volumul „Uriel, îngerul…” A mai publicat antum opt volume: „Plâns invers” (2000), „Femeia-Târziului” (2001), „Candela” (2001), „Vămile văzduhului” (2001), „Nenorocul cuvintelor” (2002), „Antidestin” (2002), „Secvențe de CIULEANDRÔ (2002), „Isihie” (2002), si alte trei volume, postum: „De nedragoste” (2003), „Meteora” (2003) și „Restituire” (2004), toate la editura Dealul Melcilor.
A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România. I s-au decernat premii literare importante, printre care și premiul „Darie Magheru” al Uniunii Scriitorilor din România, pentru debut în poezie.
A murit pe 21 august 2002, după o lungă și grea suferință.
016.452
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Pandele Maricica
- Tip
- Presă
- Cuvinte
- 274
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Pandele Maricica. “Concursul de Poezie \"Ana IL\".” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/pandele-maricica/presa/1786523/concursul-de-poezie-ana-ilComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Mi se pare o idee deosebită să păstrezi memoria vie a unui om care a trăit \"chinurile facerii\" poetice printr-o serie de evenimente de acest fel. Marchez drumul spre acest eveniment printr-o lumina, in amintirea Corneliei.
0
