Mizeria asta verzuie mi se urcă până la creier. E atât de scandalos de gălăgioasă. Iar crește? …crește iar, în ritmul unor ceasuri care ticăie neîncetat. Să urlu? Poate se stinge? Să chem pe vreunul
Nimic!
Visele și speranțele le sugrumăm și le aruncăm
cu pietre cât mai grele în râul nefericirii noastre moderne,
și nisipul fin al clepsidrei din colțul conștiinței noastre
se scurge
Amară
Răpește- mi lacrimile, iubite,
Și aruncă- le- n mare
Sunt la fel de amare și triste,
Alungă deznădejdea ce întunecă cerurile
Și lasă- mi o clipă să- mi întind aripile,
Să
Dincolo de
Aș vrea să plâng de fericire
Că pot încă să simt cerul,
Și- aș vrea ca tu să fii aici și să aștepți
Ca lacrimile-mi să se scurgă pe buzele tale
Ca să le poți bea cu
PR