Poezie
Noaptea, când dormi
1 min lectură·
Mediu
Noaptea când dormi și-aud cum răsufli,
mă sperii: ăsta-i ceea ce iubesc?
Acest cazan ce gâfâie-ntruna
și toace, acest orfan? - gândesc.
Și-ascult cum fură viață din nimic
acest burduf plăpând, neștiutor,
cu care viața-mi tremură mereu,
mângâiat ori bătut de Dumnezeu.
Tu, viața mea, mecanism secret,
cadru posibil, fluier viu cu aburi
când grăbești, încetinești sau te-oprești
sar în Dunăre și înnebunesc.
Vai, ce nebun sunt că încă mai cred
că nu există un nebun mai mare,
mai înțelept e corăbierul
ce-ncredințează furtunii comoara.
Mă las în genunchi, mă ridic, mă vait
cu ochii-n febra nopții și în spaimă,
și ca bătrân fricos mă tânguiesc:
”Ai grijă, ai grijă.”
Traducere de P. Tóth Irén
025228
0
- verbul "toace" nu are nicio justificare în context ....probabil "toaRce"? chiar și-așa, "a toarce" îl exclude "pe a gâfâi" - primul vizează relaxarea, al doilea, precipitarea, extenuarea.
- mai ai o greșeală de ortografie aici: "gâfâie-ntr-una"..fără ultima cratimă.
- "sânt" nu se scrie nicioadată cu "â" - corect e "sunt".
- "mă vaiet" e, de fapt, "mă vait".
Cam atât, despre formă.
Despre fond, nu prea știu ce să spun. Cred că nu am înțeles prea bine...