Poezie
Deșertul dragostei
1 min lectură·
Mediu
Un pod, drum fierbinte de beton,
ziua-și golește buzunarul,
scoate pe rând tot ce are.
Ești singur în amurgul cataton.
Priveliștea, ca fundul unei gropi;
răni fierbinți în negura sclipicioasă.
Se-nserează. Mă-ngheață strălucirea,
soarele mă orbește. Nu uit, era vară.
E vară și căldură fulger.
Păsări stau cu nemișcate aripi,
ca și cherubinii arzători,
în cotețele bătute-n scânduri.
Îți amintești? Prima dată vântul,
apoi pământul, și cotețul.
Foc și gunoi. Și câte-odată
băteri de aripi, și reflexul.
Și sete-a fost. Atunci cerusem să beau.
Mai aud înghițiturile fierbinți,
și rabd neputincios, ca piatra,
până când sclipiturile se sting.
Timpul trece, trec ani, și speranțe -
ca vas de tinichea căzut în paie.
Traducere de P. Tóth Irén
007.903
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- P. Tóth Irén
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
P. Tóth Irén. “Deșertul dragostei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/p-toth-iren/poezie/13995844/desertul-dragosteiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.