Nerodul a umplut sângele din apă, a spart paharul de lemn și l-a adunat de prin crăpăturile parchetului cu mătura, lăsând paie în loc. Acum dă din coada pe care e convins din naștere că o are și
De asfalt
Te-ai desprins
Himeră a cuvântului
Þi-ai întins aripa
Fantasmă
Peste ochiul luminii
De asfalt
Te-ai desprins
Himeră a luminii
Þi-ai sfâșâiat aripa
Iubire
De gura
E ora când se cern aburii
Nopții...
Hoiturile zilei se înfășoară
În betoane
Și astrul plâns își șterge
Sudoarea.
Ce-ți rămâne din lumină?
Poate un foton
Sub geana
Nu vreau sa scriu nimic.
De fapt, nici nu scriu
Am primit o scrisoare
Avea in ea un soare
orbitor, cum altfel?!
si miros de papadii.
Trebuia sa ninga.
un viu frumos cu ohii morti
A,
Mi-am frânt caninul de lapte
Șoapte, mereu șoapte.
Dor-m în nor de sticlă mată
În vată, mereu în vată.
Mi-am apretat cu-vântul
Destul! prea destul!
Ochiu-mi șuieră
Limba-mi arde
Cord
Fumez... O întreagă filosofie de viață scrisă într-un singur cuvânt... iubre... Mare paradox e si Cuvantul... instrument necesar si util, dar in acelasi timp si piedica. Gandesc deci exist. Adevarat,
M-am săturat
De toată bola și bolnăviciunea și ne-sincronizarea
Întind o gheară
Galbenă
De microb
Și-mi ciupesc cu ea
O coardă vocală
Un sunet spart și ceruit
Se lasă greu
Ca o
Þes cu fir argintat o fină pânză de păianjen
Singura-mi pradă sunt eu
Infinitele mele ochiuri sunt oglinzi ce mă reflectă
Și m-arată trist și prins
Corp de stâncă mi-a crescut
Și să plutesc...
Orașul trist a oftat
Din adâncile-i rărunchiuri
De mult nimeni n-a mai luptat
Pentru-acești oameni fără trunchiuri.
Între noi e apă și sunt săruri minerale
Și ne vorbim intens
Dar tot ce
Mă zbat între cuvinte sparte
Și emoții greșit înțelese
Care oricum se pare că
Nu au nici o
Finalitate.
Deșertăciune...
O babă fără dinți
Tremură la colțul străzii
Dar ochii îi sticlesc
Mă
Timpul s-a spart din nou.
În amurg curg blând
Și-mi las urmele dârele
Pe care le-am imprimat
în timpul zilei
Pe chipurile oamenilor
Să le rămână in ochi și riduri.
Mă înfășor cu tremur
În
Un cantec de leagan,
Spus de mii de ani,
Acelasi de mii de ani,
Te ameteste si te impresoara,
Te loveste si te doboara,
Te iubeste, te alinta,
Traieste din tine,
Te devoreaza, esti
Ating vrajit speriat indragit
Un cerc de fum.
Se desprinde cu rana de geana mea
Si se sparge in ferastra.
Zbier urland tipand chinuit
Neantul din cuvant.
Masca se crapa pe sine se
Face
Orasul musteste a vin si fum,
Iar in metrou
Se face reclama
La lumina artificiala.
Jurul meu se risipeste
Gaurit
In spasme
Aburul se lasa greu si pustiit.
Am alergat destul.
Acum zbor pe
Sufoc o roza.
Soarele s-a reflectat intr-o petala de-a ei
Si s-a vazut negru.
Sunt picura ce lacrima
Din inauntruri spre abisul
Din afara.
Ingerul urla de nehotarare
Iar umbra sta la
Torturez cuvintele...
Spatiul se-nchina Timpului
(Baiat bun, de altfel, il cunosc bine)
Si altarul e Omul,
Iar ofranda - Frumosul.
Cuvinte pline se (re)varsa din
Mana mea pecetluita.
Surad,
Ce frumos tremuri
Tu de cald.
Cred că din punctul ăsta de vedere
Poți să te consideri
Chiar foarte norocos:
Nu mulți tremură de cald.
Și așa-mi place
Când în frig
Tu te-ntinzi și te
Am intalnit mai ieri
O dama...
-un personaj foarte interesant-
Cred ca era
De pica;
Desi avea parul si
Unghiile - taiate in
Unghi ascutit -
Presarate cu foarte multe
Cupe...
Iar buzele-i
Sssst!
Jucam fata!
Ma ascund, da.
N-o sa ma gaseasca
Niciodata aici.
Loc mai bun nici ca gaseam.
Atata doar:
Sa nu ma dai de gol.
Oricum,
Cine sa ma mai caute
In mine?!
Stai in fata mea
Atat de blajin si de nevinovat,
Cu o privire candida,
In care se poate inca ghici
Licarul firav al unei
Iubiri pierdute...
Si totusi ATAT de rece!
Te-astepti probabil sa
Clipeste! Clipeste des!
Asa poate ca o sa-ti picure
Stropul de apa sarata din ochi.
Incearca! Trebuie sa poti!
Daca nu clipesti, stii ce se intampla...
Ai mai simtit
Nimicul...
De ce te
Acum cateva zile
Am avut un infarct.
Ciudat, pentru ca
Asa ceva nu mi s-a mai intamplat
Pana acum.
Si nu pot sa zic
Ca sufar de vreo
Afectiune
La inima...
Intr-adevar, ciudat!
A fost o
