Poezie
Vrei și tu?
1 min lectură·
Mediu
Trăind în mileniul acesta al vitezei,
aproape că nu mai avem timp să ne
cunoaștem nici vecinii, nici pe noi
înșine. Cerul parcă nu mai este nici el
atât de sus pe cât ni se părea până la
prima escală pe Lună. Mai scurt și
parcă mai puțin dilatat pare timpul;
mai monoton, așa...ca un lac adormit
de zvăpăiata aia de Circe, o insulă
mică, albă, în mijlocul ceștii tale de cafea,
cu care-ți îmbeți toate diminețile.
Nici nu știu dacă este mai bine, ori
mai rău, că nu mai avem aceeași grea
curiozitate, aceleași îndoieli cu privire
la necunoscutele de fiecare clipă. O, dar
fără surprize, viața devine inumană,
robotică iar fără vise, cerul nu-i decât
ceva ostil, un albastru metalic pe
care zilele aleargă lovite pe spinare,
cu o vargă de radar ultra sofisticat.
Parcă tot mai frumos era să așteptăm
nerăbdători, prăbușirea înserării peste
lumea în care ni-i dat să visăm.
Nu-i așa, că și tu ai dori s-o luăm de la capăt?
002306
0