Poezie

Autobiografie

1 min lectură·11 februarie 2007

Mediu

M-am născut în zodia umbrelor:

dar steaua mea norocoasă s-a stins,

înainte ca eu să mă fi născut!

Ursitoarele care mi-au tors destinul,

au fost transformate în statui de cenușă

pentru că au uitat să mă însemneze,

cu simbolurile necuratului pe inimă,

așa cum plănuise Cel pentru care

a fi, uneori înseamnă continuarea

păcatelor celor care au încercat să-și

prelungească existența prin noul născut.

De altfel, eu am fost botezat ceva mai

târziu, într-un mod absolut original,

de câteva vrăjitoare, care după ce

m-au dus la malul mării, în toiul

unei nopți fără stele, m-au legat la ochi

cu o batistă neagră, au făcut cerc în jurul

meu, au dansat un dans păgân, mi-au

cântat cântece melodioase dar barbare

și mi-au însemnat fruntea cu o stea

desenată cu rest de tăciune.

Una mi-a pus la ureche un ghioc,

ori o scoică prin care, odată cu zbuciumul

talazurilor, am auzit limpede: „Cu voia

îngerului negru, dat întunericului”.

De atunci, -și iată sunt în plină maturitate-,

trăiesc în umbra astrelor și a oamenilor;

Nu știu ce-i aceea limpezime solară.

Știe oare cineva ce-i aceea lumină?

Dați-mi și mie o scânteie cu care

să-mi aprind visele. Se poate?

002.693

Ovidiu Vasilescu Macin. “Autobiografie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-vasilescu-macin/poezie/231134/autobiografie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.