Poezie

Hoții de stele

1 min lectură·27 ianuarie 2007

Mediu

Iubito, ziua se curmă

cu-aceeași insinuantă cadență,

cu-același morman de tăcere,

pe care-o trăim speriați,

ca nu cumva, - fie și din întâmplare -,

să ne surprindă glasurile pasărea morții

și apoi, umbra ei neagră,

să dea târcoale colibei noastre,

îmbrăcată cu papură și țipirig.

Cred că e timpul iubito,

să mai scoți o ciutură de stele

din puțul tăcerii.

Hai, du-te, așa sfioasă cum ești

ca visul unei călugărițe tinere

și să nu uiți să acoperi puțul,

cu broboada ta brodată în

albastru, de bătrâna cea oarbă.

Hai, du-te tu pasăre a religiei mele,

grăbește-te cumva,

pentru că în toiul nopții,

timpul se va abate și pe la noi...

...să-l primim ca pe o voință supremă

și, să-l ospătăm cum i se cuvine,

cu stele proaspete și încă vii,

în speranța că-i vom mai fura câteva zile!

Ne sunt atât de necesare iubito!

001.077

Ovidiu Vasilescu Macin. “Hoții de stele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-vasilescu-macin/poezie/227945/hotii-de-stele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.