Poezie
Singurătatea Secolelor
1 min lectură·
Mediu
În prima clipă, când ochii tăi m-au străpuns,
Mă întrebam: sunt pe pământ sau în cer?
M-am pierdut în gheața privirii tale,
Așteptând un cuvânt, un gest, o iubire.
Erai obosit, cu tristețea în ochi,
Am înțeles, poate eram prea diferiți.
O singurătate de secole, poate,
Rămâi lângă mine, măcar o clipă.
În această lume în continuă schimbare,
O singurătate de secole, poate,
Stai, ca timpul să se oprească,
Ca universul să-și găsească liniștea.
M-am liniștit în brațele tale,
Ca un munte, ca pământul însuși.
Florile mele și-au găsit locul lângă tine,
Erai apa mea, liniștea mea.
Dar tristețea și oboseala te-au cuprins,
Am înțeles, poate eram prea diferiți.
O singurătate de secole, poate,
Rămâi lângă mine, măcar o clipă.
În această lume în continuă schimbare,
O singurătate de secole, poate,
Stai, ca timpul să se oprească,
Ca universul să-și găsească liniștea.
001.186
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Platon
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 142
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Platon. “Singurătatea Secolelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-platon/poezie/14173538/singuratatea-secolelorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.