Ovidiu M Cobalcescu

Las un semn pentru că finalul mă duce cu gândul la o osândă!
Nu râde, că nu cârcotesc, doar mă întreb dacă vorba aia veche ce spune că dragostea este o poveste în doi în care unul chiar iubește, iar celălalt doar se lasă iubit, are ceva noimă și loc printre aceste versuri.
Ideea că ultimul vers sună ca o prevenire, ar spune clar cine iubește, dar nu mai e la fel de clar dacă ea iubește simultan, dacă simultaneitea te vizează pe tine, ca personaj nu ca poet, ori doar s-ar lăsa iubită! Sau ba, că nu sunt alții datori să accepte toate sentimentele noastre, chiar dacă sunt stârnite de ei, nu crezi?

Mi-a plăcut ideea dezertorilor ce prețuiesc apa în deșert, dar chestia cu celulele din ventricolul drept m-a lăsat mască.
O bucată de inimă în misiune sinucigață, ori doar ceva sânge? Glumeam.

Cumva prea alambicat și totuși... Melitele știe ceva despre lumina cea din întuneric, iar drumul e încă nou!
Lala, inima spațiu vital, degetele soarelui!
Un mesaj puternic încifrat într-un cod care poate că ascunde mai mult fond, ori poate prea multă formă!
La prima noastră întâlnire, încă nu știu ce să cred!

Mare dandana! Potroace!
M-a amuzat povestea Babba!

Un text care m-a amuzat! Îmi amintește de textele pentru acele scenete prezentate pe la televiyor la revelioanele comuniste!
Satira este amară, poate chiar acră, dar dincolo de ea, finalul îmi pare cumva necredibil, chiar dacă intră în categoria exagerărilor previzibile, cerând din partea cititorului un compromis destul de mare cumva, pe care nu sunt sigur că îl va face necondiționat, oricând sau oricum!

Mulțumesc de citire și aprecieri Florentina.

Cred că ai dreptate!
Pe când scriam textul, m-a tentat ideea unor flash-back din copilăria celor doi. Apoi le-am șters!
Am preferat unul singur, dar și acela doar amintit de Marcel în timp ce Ionică și-l amintise și el.
Trecere episodică, menită doar să susțină atitudinea ulterioară a lui Arion!
Nu sunt convins că de fapt tu nu ai dreptate și voi reflecta asupra sugestiei!
Mulțumesc de trecere și semn!

Multumesc pentru acest comentariu, Emil!
Mi-ar plăcea mie să-l merit așa cum l-ai scris tu, dar cred că până acolo mai e cale lungă!
Venind de la \"tatăl lui Cain și Abel\" el chiar mă onorează!
Ideea textului a avut câteva motive destul de didactice legate de istoria celor două sărbători, dintre care prin Valentine\'s day și rapacitatea marketingului modern, Sf Valentin iese din originea catolică și devine fenomen comercial.
Ionică însă nu are nici o vină pentru asta, așa cum de fapt nu are nici mari șanse în contextul în care l-am încastrat eu.
Mulțumesc încă odată și sper să ne mai citim. Am avut intenția să comentez pe textele tale, dar... Sper să ne regăsim acolo cât de curând, cu permisiunea ta!

Mulțumesc Maria, pentru semnul lăsat!
Dar eu chiar credeam că acest text îți este cunoscut dintr-un anumit concurs de Dragobete-proză!

Dorule, mă bucur să te regăsesc și aici! Nu este un text vesel și poate și de aceea istoria acestui text a fost și atât de stranie, după cum poate că ști!
Da, e adevărat! Da, omenia și evenimente ce strălucesc în alte straturi sociale ăși trăiesc viața și pe acesta. Da, copiative sau nu, manifestările primilor fiori de dragoste sunt întotdeauna tulburători, iar într-un asemenea areal...
Mulțumesc de semn!

Domnule Mărginean, recunosc în acest eseu al dumneavoastră un unghi de abordare foarte incisiv.

Mă alătur domnului Victor Titiu care a lărgit și adâncit foarte generos orizontul subiectului abordat și cred că dacă tot acceptăm relația biunivocă merite/respect ar mai fi puține de subliniat.
Faptul că respectul, ca manifestare în relațiile sociale, are uneori doar un aspect strict formal, așa cum bine subliniați și doar foarte rar, el există cu adevărat, este linia de pornire a ceea ce mie mi se pare că trebuie cumva menționat.
Între două persoane respectul se presupune a fi reciproc până la limita anumitor evenimente și situații. Nu neapărat și reciproc, dar asta este altceva!
Nu mai îmi aminttesc pe unde sunt sursele unei credințe personale, dar pornind de aici, eu cred că respectul real, chiar în prezența unor merite, nu se poate impune. El se câștigă de la ceilalți, care pornesc tot de la acele merite, sau nu! Pentru că nu doar meritele sunt garanția respectului sau al stimei. Indiferent cât de subiective ar fi criteriile de acordare, respectul acela de dincolo de formalism, se câștigă de la cei din preajmă și orice tentativă de impunere riscă să-l readucă/reducă la nivelul de formalism amintit.
Din nefericire, eu mai cred și că respectul face parte din aceeași categorie cu încrederea.
Adică se câștigă cu multe și grele eforturi, dar se poate pierde într-o fracțiune de secundă! Pierdere arareori recuperabilă!
Vă mulțumesc de ocazia reîmprospătării unor percepții... elementare!

Mulțumesc pentru comentariu și pentru timpul acordat!

Da,este o mare încurcătură și habar n-am cum de s-a născut!

Este chiar o mare \"încurcătură\"!
Nu știu cum de a apărut aici și nici cum se poate corecta!

Cât despre poză... are ceva vechime pe aici și nu mi se pare demnă de a fi băgată cu forța în ochii oamenilor!
Ce să mai vorbim?

Noroc bun tuturor, participanti si organizatori!
Rezultatul... Vom trai si vom vedea!

Radu, am o intrebare... daca se poate!
Ai pus un punct mare pe un fel de I; totul pare grozav de cuprinzator si chiar... ermetic! Cineva spunea mai sus ca prostia este fenomenul si manifestarea \"personajului purtator, gazda, manifestant de!\"
Eu unul, sunt (sincer!) de acord si cu afirmatia ca intre normal si genial, ca limite firesti, accentele le pune, la stanga si in afara domeniului tocami prostia, sau sa-i zicem anormalitatea dovedita cazual, dar ce ne facem cu \"accentele\" pe care prostia le pune in chiar interiorul acestor limite? Chiar oamenii foarte inteligenti, din variate motive... comit prostii! Ba mai rau, parca cea mai mica prostie a lor, este taxata pe orice nivel uman sau social, cu cea mai mare exigenta! Cand si daca, unul stiut ca este prost, mai face inca o prostie, nimeni nu reactioneaza virulent! Reactiile sunt: pai cum altfel?! Dar cand unul istet, face si el acolo o prostioara, ele sunt: Vai, dar cum de s-a putut... cum a fost posibil!?
Fraza ta, care e generoasa ca tema de reflectie personala, parca ar afirma ca prostia exista independenta de personalitati, ca o entitate ce isi dezvolta propria personalitate. Ori ma insel?
De aceea te intreb, cu mare curiozitate:
Exista, Radu, prostia fara prosti?

Mama?! He! Ea chiar s-a și străduit.
Nu știu eu de-a reușit,
În demersu-i pedagogic!
Mă feresc de demagogic!

Ne-am jucat nițel de-a rima
Și-am rămas, cu toată stima,
Intactă și... prețuită
Cam ca și... cioara vopsită!

Că de unde-am început,
Să continui... n-am știut!
Chiar cu mana pe chelie...
Toți așteaptă... o felie!

E de bine, în mod cert!
Chiar dacă nu sunt expert,
Încă mai pot afirma
Că pricep, când văd ceva!

Dar...Nu pricep cam cum stă treaba
Cu *All right!*! Că patologia, frate
Chiar și-așa, cu toată graba
E *nașpa*, de cazi pe spate!

Nu mai spun că nea Pruteanu,
Poa\' să smulgă buzduganu\'
De la el, din panoplie
Și să ți-l trimită... ție!

Recomand, cu mintea clara
Rezonand ca o vioara,
Doar culori frumoase-n toamnă!
Înțelegi, că ești o doamnă!

Agonia?! Păăăi... e gazdă!
Și sămânță, dar și brazdă!!
Rodul îl aduce barza...
Numai noi, tot scriem...varza!

Poate d\'aia, zici matale
Că mânia e pe cale...
Gata să ne împresoare?!
Daaa\'... Bucuria-i mai tare!

Chiar daca recunosti acest text, in care se regaseste si o anume recomandare de-a ta... m-a bucurat semnul de aici!

Aghiuță, imi tot dicteză:

De-o fi una, de-o fi alta...
Ce e scris, în frunte-i pus!
Iar de o-ncepe furtuna...
Intind pânza... și m-am dus!

Cine-i unul, cine-i alta?!
Întrebari ce... mai ofuscă.
Ca-n tratatul de la Malta
Unu-i viu... altul se-mpușcă!

Un text ce atrage atentia, care curge, purtandu-ne iremediabil... la concluziile scriitorului! In anumite pasaje, apare cam prea usor posibilitatea de a te deruta in demersul urmaririi firului!
Mie insa, mi-a placut... felul in care se exprima personajele tale! Cocoșismele din finalul textului, desi cam prea usor previzibile, fac totusi deliciul povestii, deci al unei lecturi... destul de lungi!

Chiar daca senzatia mea de final, este ca totul a fost scris din fuga cea mare, ca personajele ar merita dreptul la exprimari mai adanc personalizate, in special Elvira, am apreciat ideea si firul, alaturi de mesajul... sacrificiilor!

Din pacate nu am publicat Cercurile Tintei. Sa-mi fie rusine!