Poezie
Speranța mea
1 min lectură·
Mediu
Speranța mea, nu-i iarmaroc de vise
Ce pier în somnoroasa geană a dimineții,
Ea e chezașă slovei scrise și nescrise
Diriguind etern linia vieții.
Speranța mea-mi vorbește despre tine
Ca despre-un port pierdut pe-un țărm de mare,
E ca busola de pe-o navă-n mine
Ce îmi arată drumuri și hotare.
Speranța mea nu piere precum neaua
Topită-n zori de-a soarelui sclipire,
Nu-i cântă-n miez de noapte cucuveaua
Funest și sumbru imn de despărțire.
Speranța mea e roua dimineții
Și grâul copt din aburinda pâine,
Este esența – concentratul vieții
Ce-o duc și ieri și azi și mâine, ca un câine.
003494
0