Poezie
Depresie
31 decembrie 2003
1 min lectură·
Mediu
Ca o pătură neagră de mătase fină
se așterne bezna peste mine…
O fâșie nesfârșită de singurătate
întinsă din amurg până în noapte.
Ca un soare gri, închis și amar
mă copleșesc toate în juru-mi fără hotar:
Un vârf de munte nevizitat niciodată,
o insulă pustie negăsită pe nici o hartă…
Un strigăt neauzit, neștiut,
un timp neprezent, netrecut…
Apoi… un sunet infinit, de tăcere,
o moarte, uneori o înviere,
Un râs, un plâns, o notă nouă,
un singur fir și niciodată două…
001885
0