ovidiu cristian dinica

și tu crești, tot crești, crești mărunt în brațele mele ca să mă strivești ar trebui într-o zi să tai pomul din geam care te privește crescând mărunt -da, dar eu nu cresc frumos decât

în centru marele gol zidit albastru pe linia josului revărsat peste susul răsturnat intersecția născută a risipei de spațiu

Iubito cu razele soarelui te înconjor ca pe un fulg rătăcit pe care il plimb între privire și inimă până când sărutul va prinde contur în ninsoarea de primăvară iscălind pe cerul din

păsările cu ritmul rănit sunt trandafiri de metal cu fir de argint în clipa privită din spate de ploaia cu solzi de pește ce acoperă cerul cu aripi de toamnă despicate în culori

păsările cu ritmul rănit sunt trandafiri de metal cu fir de argint în clipa privită din spate de ploaia cu solzi de pește ce acoperă cerul cu aripi de toamnă despicate în culori

Privita in miscare pasarea are cerul sub aripi Se sparg in valtoare orizonturi circulare Marul este gand de rotund plecat vertical din samanta cladita in pamant

se zugrăvesc norii cu bolți de biserici in amvon cuvintele au gust de amurg unduiri de argint străpung slujbe cu sfinți obosiți clepsidrele ard tăcerile

În camera mea cu ferestrele larg deschise intră păsările. Aduc cu ele aerul proaspăt. Vor cuib în toamna trupului meu, încărcată cu rodul pomilor altoiti

Iubirea, țărm de corali dăruit cu ninsoare de toamnă

Defilări multicolore se întrec, elegante, dinspre vârf spre acum , trandafirii risipiți pun la îndoială frisonul de toamnă

scriu apăsat cu mâna pe suflet nu fac risipă de cuvinte toate cuvintele se îmbrățișează ele sunt vi culorile se regăsesc în tonuri pentru tonurile înalte folosesc culori calde

seara în timpul monotoniei orare primim reclame cu miros de fân beți-vă ceaiul ieși-ți la plimbare sarut mâna doamnă buna seara domnu copiii s-au culcat

Azi, în timpul monotoniei orare, a murit un greier. Iar ca fapt divers, nimeni nu l-a plîns.

rodul s-a strâns in ferestre. toamna are brumă în priviri in aripi, greierii mai au armonii

Lângă iubiri încastrate în beton , slujesc zei de plastic în cutii de carton , in inima au cochili din metal zdrobite inaltind praznicul hârtiilor îngropate .

sub cerul de sticlă aprinsă triumfă iarba încinsă in jocul rotirii negustori de cărți zugrăvesc luna la periferie cu perii de sarma

în orașul viu sunt curse canine între linii de tren ce merg spre halta din cer șosele înguste au iubiri de agrement pierdute în parcări

Nori de toamnă se strâng în versuri. Cuvintele devin culori. Suntem la masa iubirii ,cu dorința în noi. Ne întrecem în vise amândoi. Îmi spui despre artileria din snopi

În orașul cu stânci cerul se iveste din hârtie Seara pe plaja mirosind a alge pescărușii aduc la țărm poeme regăsite în care metaforele asemeni cântecului unei sirene sunt ecou