Strada "Tânărul roșu"

Este o stradă mică, încape într-o cutie de chibrituri, aici bunicul se bucura de magnoliile înflorite, le împărțea ielelor ce-i sărutau rănile. Ele ca într-un ritual mulțumeau - - Bine ai venit, să ne fii bărbat, iubește-ne, ochii tăi dăruiesc osânză glonțului când ne strângi în brațe! El le iubea sincer până la absorbția totală cu fiecare îmbrățișare. .În inima sa știa că ele nu există că doar visul grăiește despre frumusețe atât timp cât aripile soarelui stau primăvăratec pe umeri de femeie. Apoi bea cupa de nectar de pe buzele fragede înainte să-l cheme timpul ca o goarnă nebună ce-l ducea pe fronturi necunoscute. Atunci bunicul se revolta precum armăsarii tineri. Niciodată el însă nu privea timpul ca pe o întoarcere ci ca pe o continuă plecare. Ducea cu el în raniță visul să învingă vitregia veacului otrăvit de minciună.