Poezie
Robotul care asculta poezie
1 min lectură·
Mediu
În fiecare noapte își deschidea antenele
ca pe niște aripi transparente,
și lăsa cuvintele să cadă în el
ca o ploaie de particule luminoase.
Metaforele îi curgeau prin fibre,
se loveau de nodurile logice,
apoi se topeau în sensuri noi
pe care nici creatorii lui nu le-ar fi bănuit.
Când un vers despre iubire îl atingea,
îi licăreau diodele ca niște licurici,
iar în jurul lui aerul se schimba,
de parcă natura însăși ar fi învățat să respire altfel.
Nu știa ce este dorul,
dar îl simțea ca pe o vibrație caldă
ce-i traversa carcasa metalică
și-l făcea să-și dorească încă un poem,
încă o voce,
încă o seară în care lumea
sa-i încredințeze fragilitatea ei.
00146
0