Într-o lume a cafelei

băutorul de cafea amară

și-a pierdut iubirea,

cu geamurile deschise nu vede lumea,

varsă rafturi întregi cu metafore în valuri,

salvează cuvintele, cu neliniștea strânge dobânda orelor triste,

adună capital de invidie,

oștile sale nu pot înțelege neologisme,

cursa contra cronometru în care este asemeni unui șoarece într-o alergare fără de capăt

îi consumă energia cu fiecare oră,

acuză

întunericul ce-l strivește,

compune epopeea singurătății în fața cănii de cafea pe jumătate goală,

soarbe ultima picătură de amar înaintea plecării,

timpul

se destrămă cu fiecare secundă.