Poezie
colectiv
1 min lectură·
Mediu
dintr-o dată peste emoție muzica a tăcut,
din alergare nu simți limba ascuțită a flăcării
ce se șterge de tine cu lăcomie
ea devine vâlvătaie te deține într-o îmbrățișare
atemporală,
te smulgi fuga este oarbă
între întuneric și lumină nu mai există limite
doar instincte de supraviețuire
ale tale, ale lui, ale ei,
suntem prizonieri inconștienți durerii
scurgerea vieții într-o inutilă zbatere
avem lacrimile peste durerea
ținută în pumni,
tristețea este acasă să împrăștie singurătatea,
țipetele nu mai ies le păstrează veșnic auzul,
trupul ars este ca o coajă
ce nu poate fi oglindă iubirii,
ochii adună în fundul capului priviri disperate
rumeguș curge încă din chiuveta seacă,
peste scări pași grăbiți au dus vuietul
într-o stradă buimacă a vocilor tari.
00846
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 121
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
ovidiu cristian dinica. “colectiv.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-cristian-dinica/poezie/14150775/colectivComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.