Octavian Miclescu

apropiindu-mi narile, pot inspira un aer cu iz donquijotesc.
pe retina-mi curg usor imagini, atent prelucrate, absorbite in versuri ce lent imi murmura pe buze.
gasesc un balaur exilat intr-un banal basm, lipsit de incisivitate, umil, surgiunit printre papadii de catre luna in \"complicitate\" cu poetul... iar eu ma pregatesc sa mai parcurg o data poezia...
inc-o data...
si inc-o data.

felicitari,
o.m.

Pot remarca primul vers, însă, din păcate, ceea ce continuă nu îl poate susține în nici un chip. Cât privește sfârșitul, este într-adevăr cu iz de reclamă.
Ai făcut abuz de cuvinte ca « beznă » și « întuneric » și știrbești astfel din înțelesul versului : Întunericul e tăiat vertical în felii. Apoi ai venit cu explicația în cel de-al doilea vers. Cititorul de poezie nu dorește să i se argumenteze mură-în-gura (scuză-mi expresia !), căci altfel ar fi citit articole de ziar.
Cât privește « puterea de comunicare » a acestor versuri, este greu de spus dacă acestea știu să comunice și – mai ales ! – ce să comunice !
Te așteptăm și cu alte poezii !

Mulțumesc pentru comentariu
Într-adevăr,
am mizat mai mult pe emoție
decât pe o descriere mai clară a acelui hotel.